O maşină Porsche Taycan, primul model electric al companiei germane, a izbucnit în flăcări

19.02.2020
O maşină Porsche Taycan, primul model electric al companiei germane, a izbucnit în flăcări

Maşinile electrice par să vină cu probleme noi faţă de cele tradiţionale. În ciuda faptului că acestea nu folosesc motoare cu ardere internă, acestea par a fi în pericol mai mare de a izbucni în flăcări, bateriile pe litiu fiind problema principală. Asemeni situaţiei Samsung Galaxy Note7, bateriile de pe maşinile electrice lua foc destul de uşor şi fără avertisment, iar de curând un Porsche Taycan, o maşină care costă peste 150.000 de euro, a luat foc în Statele Unite.

Evenimentul a avut loc duminică în statul Florida din America, iar cauza nu a fost încă determinată. Nimeni nu a fost rănit în urma incendiului, însă maşina şi garajul în care era găzduită au fost avariate aproape total. Porche Taycan este o maşină foarte nouă, fiind lansată pe piaţă abia la sfârşitul anului trecut. Totodată, este o maşină sport de lux, preţul său de aproape 200.000 de euro în varianta de top, punând acest model în afara bugetului celor care până în prezent cumpărau Tesla Model S şi Model X.

Fiind vorba despre o maşină atât de nouă, acesta este abia primul caz de incendiu pe care îl întâlnim. De-a lungul anilor, mai multe maşini Tesla au luat foc, fie din cauze necunoscute, maşinile izbucnind în flăcări spontan, fie în urma unor accidente. Atât maşini Tesla Model S, cât şi Model 3 au fost implicate în diverse incendii de-a lungul anilor.

Desigur nu doar maşinile electrice Tesla şi Porsche iau foc. În 2018, un Jaguar I-Pace a luat foc, iar în 2019 un Hyundai Kona EV a ars în totalitate. De altfel, Audi a chemat în service câteva sute de maşini E-Tron din cauza unui risc de incendiu. Chiar şi producătorul chinez Nio şi-a chemat câteva maşini în service de-a lungul anilor pentru probleme care ar putea duce la incendiu.

Unele companii, precum Tesla preferă să rezolve astfel de probleme de la distanţă, prin actualizări de software. În anii precedenţi, compania a livrat update-uri care să evite astfel de situaţii, îmbunătăţind modul în care bateria este încărcată şi cum este utilizată energia stocată.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult