S-au împlinit 80 de ani de la lansarea primul model de anvelopă de iarnă pentru automobile

31.08.2016
În acest an s-au împlinit 80 de ani de la lansarea primului model de anvelopă de iarnă pentru automobile. Primul model, introdus pe piaţă de compania finlandeză Nokian Tyres în 1934, se numea Kelirengas şi era destinat camioanelor şi autobuzelor. Doi ani mai târziu, în 1936, a apărut şi versiunea pentru autoturisme de pasageri numită „Nokian Hakkapeliitta”, care se vinde şi astăzi.
 
Există mai multe poveşti despre istoria numelui Hakkapeliitta. Cavalerii finlandezi care au servit în armata suedeză în secolul al XVII-lea erau numiţi Hakkapeliittas. Când atacau, cavalerii rosteau vestitul strigăt de luptă „Hakkaapäälle!” (Ucideţi-i!). 

Potrivit Nokian Tyres, în prezent peste 700 de milioane de anvelope de iarnă rulează pe drumurile din întreaga lume, în timp ce în anii 1930 acestea reprezentau o adevărată inovaţie.

 
Cea mai importantă funcţie a anvelopei originale de iarnă a fost adâncimea benzii de rulare a acesteia. Treptat, drumurile au început să fie întreţinute şi acoperite cu nisip. Astfel, era important ca anvelopele să reziste atât pe gheaţă şi zăpadă moale, cât şi pe asfalt curat. De aceea au fost necesare inovaţii suplimentare.
 
În 1961 a fost introdusă prima anvelopă cu ţinte, numită Kometa-Hakkapeliitta. Aceasta a devenit imediat cunoscută la nivel global, după ce i-a ajutat în mod repetat pe piloţii finlandezi de raliuri să domine legendarul raliu Monte Carlo în anii 1960. În anii 1970 a fost dezvoltată şi introdusă şi o versiune fără ţinte a anvelopei. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult