Noile modele Tesla Model S și X, lansate la începutul anului trecut, au venit cu modificări majore la bord, chiar dacă minore la exterior. Volanul a fost elementul care a avut parte de cele mai mari schimbări, fiind transformat dintr-unul tradițional, de formă rotundă, într-unul similar mai degrabă cu o manșă de avion, fără partea de sus a cercului. Această schimbare a venit și cu alte modificări importante, care au dus la confuzia șoferilor. Unii dintre ei nici măcar nu găseau rapid claxonul, dar un update de firmware va pune acest buton înapoi în centru, unde ar fi trebuit să fie de la început.
În prezent, cei care doresc să claxoneze pe manșa de la manșa de pe Tesla Model S, trebuie să apese în partea din dreapta-sus a volanului, nu în centru, unde este și logo-ul Tesla. Totuși, atunci când virezi spre dreapta, poziția butonului se mută pe partea stângă, întrucât nu ai avea cum să apeși rapid în poziția originală. Șoferii s-au plâns de faptul că plasarea originală și mutarea poziției în utilizare nu este intuitiv accesibilă, ducând la situații de urgență în care claxonul era greu de găsit.
All cars made since November also have push center for horn – just waiting on firmware update. If you mash right side of yoke with your palm, horn will trigger.
— Elon Musk (@elonmusk) March 2, 2022
Elon Musk a confirmat însă că un update viitor va muta butonul de claxon de pe suprafața cu butoane a volanului către zona centrală, unde se află și airbag-ul șoferului. Toate mașinile construite din noiembrie 2021 și până în prezent au acest buton deja instalat, însă este necesar un update de software pentru a-l putea activa.
Schimbarea poziției butonului de claxon nu este singura pe care Tesla a făcut-o cu noile sale mașini. De exemplu, acestea nu mai au deloc schimbător de viteze, mutarea între Drive, Park și Neutral fiind automată. Mașina poate intui dacă dorești să mergi cu spatele sau înainte și știe când ai parcat. Cei care vor să schimbe manual direcția de mers, o pot face doar de pe ecranul tactil din bord.
sursa: Slashgear