Regimul taliban din Afganistan a prezentat ceva la care puțină lume se aștepta: un supercar numit Mada 9.
Mașina a fost dezvoltată, într-o perioadă de cinci ani, de o companie numită Entop în parteneriat cu un institut tehnologic din Kabul.
View this post on Instagram
Deși arată ca un supercar, vehiculul nu se poate compara cu McLaren F1 sau Rimac Nevera. Modelul folosește un motor modificat de Toyota Corolla din anul 2000. Potrivit creatorilor săi, vehiculul poate atinge „viteze superioare”.
Citește și: Tesla ieftinește cu până la 20% seriile Model 3 și Model Y, sperând să revigoreze vânzările în SUA și Europa
Un clip video cu mașina a fost publicat pe Twitter de către Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al regimului taliban.
MADA-9
Made in Afghanistan pic.twitter.com/zPheos3aby— sara sarfaraz (@rs4811884) January 10, 2023
Mada 9 ar urma să devină un automobil electric. Acesta ar putea fi, însă, doar un vis frumos al creatorilor săi. O astfel de tranziție este dificilă chiar și pentru companiile auto cu tradiție.
Designerul mașinii, Mohammad Riza Ahmadi, speră că aceasta va deveni „un far” pentru țara care se confruntă cu mari dificultăți, pe aproape toate planurile. Acestea s-au agravat după ce talibanii au preluat puterea în august 2021. În doar un an, economia a scăzut cu 20-30%, potrivit unor surse.
Caracteristicile tehnice ale mașinii nu au fost încă publicate. Nu știm ce viteză poate atinge și nici cât de repede poate ajunge de la 0 la 100 km/h.
Citește și: Talibanii vor interzice TikTok și un joc video popular: „Irosesc timpul oamenilor”