Tesla amână lansarea proiectului robotaxi cu încă două luni. Se pare că echipa de dezvoltare trebuie să regândească anumite elemente pentru noile vehicule autonome.
Potrivit celor mai noi rapoarte, Tesla amână lansarea robotaxiului cu aproximativ două luni, până în luna octombrie a acestui an, deoarece echipei de proiectare i s-a spus să refacă unele elemente ale mașinii, transmite Reuters.
Musk a anunțat ziua de 8 august ca fiind data lansării pentru viitoarele vehicule electrice ale companiei, dar se pare că planurile sale s-au schimbat între timp, iar lansarea a fost decalată cu două luni, până în octombrie.
Cu excepția anunțului unei date de lansare, Musk a oferit până acum detalii minime despre robotaxi. El a spus doar că unele vehicule vor fi deținute și operate de Tesla, în timp ce altele vor fi deținute de persoane fizice, dar închiriate prin rețeaua Tesla.
În luna aprilie a acestui an, Musk spunea că robotaxi va fi lansat în august, dar acest lucru nu se va materializa. Musk a spus în trecut că Tesla va construi o mașină care nu va avea nevoie de controalele obișnuite, astfel că va fi complet autonomă.
De asemenea, Elon Musk a mai declarat și că mașinile Tesla echipate cu sistemul Full Self-Driving (FSD) vor deveni treptat din ce în ce mai bune la conducere, grație actualizărilor software.
El crede că, la un moment dat, mașinile vor fi capabile să funcționeze ca taxiuri complet autonome și ar putea câștiga bani pentru proprietarii lor.
Analiștii și experții din industrie au spus că această cursă pentru dezvoltarea sistemelor de conducere autonomă va fi grea și va dura ani de zile, deoarece tehnologia se confruntă cu obstacole de inginerie și de reglementare legislativă.