Tesla anunţă Cybertruck, prima sa maşină electrică pick-up, cu un design desprins din filmele SF

22.11.2019
Tesla anunţă Cybertruck, prima sa maşină electrică pick-up, cu un design desprins din filmele SF

Tesla a anunţat Cybertruck, prima sa maşină utilitară de tip „pick-up”, echipată, evident, cu motoare electrice. Desigur, atunci când vine vorba despre tehnologia maşinilor electrice, suntem obişnuiţi să primim asta de la Tesla, însă totodată, maşinile companiei vin cu design rotunjit, elegant, ba chiar atrăgător pentru mulţi pasionaţi de maşini. Noul Tesla Cybertruck este un pic mai… diferit, fiind inspirat de filmele SF din anii 80. Rezultatul este o maşină colţuroasă şi mare, pe care ai putea să juri că ai văzut-o prin filme precum Blade Runner.

Cybertruck este o maşină complet nouă. Aceasta nu pare să fie bazată pe un şasiu deja existent, aşa cum s-a întâmplat în trecut cu Model S şi Model X, care folosesc aceeaşi platformă, sau Model 3 şi viitorul SUV compact Model Y, care vor împărtăşi tehnologiile între ele. De altfel, noul Cybertruck nu se aliniază la vechea schemă de denumiri ale maşinilor Tesla, sugerând că este un produs complet nou, dedicat unui complet alt tip de client.

Odată ce treci de design-ul complet pătrăţos, detaliile despre maşină sunt cel puţin interesante. Caroeseria este realizată din Inox, fiind foarte rezistentă la zgârieturi şi lovituri. De altfel, pe scenă, a fost demonstrată rezistenţa lovind o portieră cu barosul, fără să rămână nicio urmă. Se pare că maşina nu este vopsită, oţelul fiind lăsat pur şi simplu la exterior. Maşina dispune de şase locuri pentru pasageri, trei în faţă şi trei în spate, scaunul din mijloc din faţă putând fi pliat pentru a servi drept cotieră pentru şofer.

Bordul este foarte „spartan”, fiind echipat doar cu un volan în formă de manşă de avion, similar cu ceea ce a fost prezentat pe modelul Tesla Roadster 2020, iar în centru poate fi observat un display, similar cu cel de pe Model 3, iar interiorul este foarte spaţios. În spate, bena are 2 metri lungime şi poate căra 1,5 tone. Suspensiile sunt pe perne de aer şi există şi un compresor de aer pentru a alimenta echipamente pneumatice. De altfel, există prize de 110 şi 220 V pentru alimentarea altor echipamente.

Vor fi lansate trei variante ale maşinii, cu preţuri şi dotări diferite. Design-ul exterior va fi standard pe toate modelele, în timp ce sistemul de autopilot va fi pre-instalat. Totuşi, pentru funcţionalitate completă a funcţiilor de condus autonom va fi necesară o plată în plus de 7.000 de dolari.

Tesla Cybertruck va porni de la un preţ de 39.900 de dolari, echipat cu un singur motor cu tracţiune spate, cu autonomie de 400 km, posibilitatea de a tracta 3,4 tone şi timp de la 0 la 100 km/h în 6,5 secunde. Modelul de medie va folosi două motoare pentru tracţiune integrală şi va oferi autonomie de 480 de kilometri, cu posibilitatea de a tracta 4,5 tone. Viteza de 100 km/h poate fi atinsă în sub 4,5 secunde pe acest model.

În cele din urmă, modelul de top de Tesla Cybertruck va fi echipat trei motoare şi cu o baterie care va permite o autonomie de 800 km, spune Elon Musk, care poate să tragă o încărcătură de 6,35 tone şi care poate atinge 100 km/g în doar 2,9 secunde.

Primele două modele vor intra în producţie cândva spre sfârşitul anului 2021, în timp ce modelul Cybertruck cu trei motoare va fi construit din 2022.

Cei care vor să cumpere un Tesla Cybertruck pot face deja o pre-comandă de acum, fiind necesară doar plata unei taxe de 100 de dolari, care poate fi returnată în cazul în care clientul se răzgândeşte.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult