Tesla a pierdut poziția de lider pe piața automobilelor electrice. Compania americană nu a fost depășită de Volkswagen, așa cum mulți analiști se așteptau, ci de o marcă din China.
Marca auto chineză BYD a vândut, în prima jumătate a acestui an, 641.000 de automobile electrice. Prin comparație, Tesla a livrat către clienții finali 564.000 de unități.
Producătorul chinez BYD este susținut de legendarul investitor american Warren Buffett. Compania acestuia, Berkshire Hathaway, deține 8,2% din compania asiatică. Vânzările mărcii au crescut, în perioada ianuarie – iunie 2022, cu 314,9% comparativ cu aceeași perioadă din 2021.
Citește și: Mașinile Tesla pot scana acum după gropi și ajusta suspensia pentru amortizare optimă
Tesla a fost afectată de restricțiile impuse, din cauza pandemiei, în Shanghai, acolo unde se află cea mai mare fabrică a companiei. Shanghai Gigafactory 3 a fost responsabilă pentru jumătate din producția de vehicule a Tesla în 2021. Fabrica a fost închisă pentru 22 de zile în luna mai.
Acțiunile BYD au crescut cu 36% de la începutul anului, iar compania are o capitalizare bursieră de 149 de miliarde de dolari. Marca a reușit să își crească vânzările deși s-a aflat în centrul unui scandal de poluare. O anchetă a fost începută la una din fabricile producătorului auto după ce locuitorii din zonă s-au plâns de diverse probleme de sănătate: amețeli, vomă și afecțiuni ale sistemului respirator.
BYD a atras atenția când a anunțat că nu mai produce, din luna martie, automobile echipate doar cu motoare termice. La nivel internațional, alte companii auto care au promis să renunțe, până în 2024, la modelele de mașini echipate doar cu motoare cu ardere internă sunt: Volvo, Ford, General Motors, Mercedes-Benz și Jaguar Land Rover.
Sursa: Business Insider