Trei autospeciale de pompieri și-au golit rezervoarele stingând o singură mașină Tesla Model S

04.02.2023
Trei autospeciale de pompieri și-au golit rezervoarele stingând o singură mașină Tesla Model S

Acumulatorul unei mașini Tesla Model S a luat foc în mers, pe autostradă, punerea sub control a incendiului necesitând aproape 23 tone de apă din trei autospeciale de pompieri, plus un container special pentru transportarea epavei care se putea reaprinde în orice moment.

Dacă în cazul autoturismelor pe GPL, principalul pericol este cel de explozie prin acumularea de gaze, în cazul vehiculelor cu alimentare pe benzină pericolul este chiar mai mare, scurgerea combustibilului din rezervorul perforat putând declanșa un incendiu violent, periclitând atât viața pasagerilor captivi în vehicul cât și siguranța celor din jur. Din păcate, adepții autoturismelor cu propulsie electrică nu sunt mai în siguranță, acumulatorii cu tehnologie Li-ion putând declanșa incendii cel puțin la fel de violente bun ca în cazul unui rezervor de benzina scurs pe asfalt, principala diferență fiind aceea că în cazul EV-urilor incendiul este chiar mai dificil de stins.

Spre deosebire de incendierea unui autoturism cu propulsie pe benzină sau motorină, înăbușirea inițială a flăcărilor nu rezolvă problema pentru mașinile cu propulsie electrică. În cazul EV-urilor, defectarea celulelor Li-ion tinde să creeze efecte în cascadă, combustia spontană a unei singure celule Li-ion inducând deteriorarea catastrofală a celulelor adiacente. De aici, noi scurtcircuite și bun micro-incendii care se amplifică exponențial până ce întreaga mașină se transformă într-o torță.

Fiind vorba de un incendiu alimentat de reacții chimice necontrolate declanșate în interiorul acumulatorilor Li-ion și nu arderea combustibilului în reacție cu oxigenul din aer, stropirea cu apă în orice cantitate produce doar înăbușirea temporară a flăcărilor. Mașina aparent stinsă se poate reaprinde în orice moment, după zile sau chiar săptămâni de la incendiul inițial.

Potrivit declarațiilor obținute de la fața locului „Echipele au lucrat timp de peste o oră și au folosit aproximativ 22.700 de litri de apă de la 3 autospeciale de pompieri și o sursă locală de apă pentru stingerea completă, așa cum se recomandă în manualul de proceduri de urgență Tesla”.

Pentru referință, Metro Fire Sacramento a subliniat că o mașină neelectrică cu un motor cu ardere tradițional poate fi stinsă cu aproximativ 2700 litri de apă, reprezentând conținutul unei singure cisterne de pompieri.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult