O trotinetă electrică modificată pentru a atinge de trei ori viteza maximă legală a fost confiscată de poliție.
Vehiculul a fost găsit în Oslo, capitala Danemarcei. Trotineta a fost descoperită de polițiști în timpul unui control de rutină efectuat în parteneriat cu administrația drumurilor din statul nordic.
Două trotinete care se deplasau cu viteză mare au fost oprite, transmite The Guardian. La una, autoritățile au găsit modificări făcute de utilizator pentru a merge mai repede.
Viteza maximă legală pentru aceste vehicule este de 20 de km/h în Oslo.
Accidentele în care sunt implicate trotinete electrice și scutere s-au înmulțit pe măsură ce a crescut masiv popularitatea acestor vehicule.
Citește și: Cele mai bune trotinete electrice de pe piață, potrivit experților
Dacă în cazul din Oslo proprietarul și-a modificat trotineta, unele modele sunt capabile de viteze mari din fabrică.
De exemplu, modelul Dualtron X poate atinge 100 km/h. Din acest motiv, vehiculul are o șa pe care poate să stea utilizatorul la viteze mari. Modelul are, însă, un preț piperat, de aproape 30.000 de lei.
O trotinetă tradițională, cu preț mai accesibil, capabilă să meargă cu 40 km/h este Mercane WideWheel PRO 2020. Aceasta costă aproximativ 6.500 de lei.