Ești atras de biciclete sau trotinete electrice, Xiaomi sau de alt brand în care ai încredere? Iată greșeala care te poate costa kilometri din autonomia bateriei în doar câteva luni. Niciun producător nu scrie asta în manualul de utilizare.
Aproape că nu putem concepe o lume în care acumulatorii Li-ion nu ar fi fost inventați niciodată. Atât de multe dintre gadgeturile de care ne folosim zilnic depind de aceștia încât putem spune că este una dintre inovațiile care au schimbat cu adevărat lumea. La fel cum apariția motorului cu abur a dat startul revoluției industriale, iar motorul bazat pe combustie internă a făcut posibilă popularizarea autoturismului personal, acumulatorii Li-ion au făcut posibilă revoluția smartphone și a gadgeturilor mobile la modul general). Doar recent, tehnologia Li-ion a devenit suficient de fiabilă și accesibilă pentru a da startul unei noi revoluții – cea a vehiculelor cu propulsie electrică.
Și ca în orice segment de piață aflată la început de drum, primele generații de autoturisme electrice au venit cu numeroase probleme neprevăzute, majoritatea la acumulatori. Spre exemplu, prima generație de vehicule Nissan Leaf avea probleme cu gestionarea defectuoasă a căldurii generate de acumulatori, ducând la încălzirea excesivă și defectarea prematură a acestora. O altă problemă ține de modul de exploatare. Sever limitate de capacitatea acumulatorului, primele generații de mașini electrice trebuiau încărcate până la 100% capacitate pentru a fi sigur că ai suficientă rezervă până la destinație cu mai mult de câteva procente rămase. Între timp, industria auto a „învățat” să evite aceste situații instalând sisteme avansate de ventilație, răcire cu lichid și chiar sisteme complete de termoreglare, capabile să răcească sau să încălzească acumulatorii până la temperatura optimă de utilizare. Problema uzurii accelerate a fost și ea în mare parte rezolvată cu o nouă generație de acumulatori mai robuști și rezervă crescută de capacitate, încât nu mai este recomandată (și nici necesară) încărcarea mai sus de 80% decât pentru drumuri mai lungi.
În cazul unei biciclete sau trotinete electrice, toate aceste lecții se transpun mai greu, sau deloc, nevoia unui design cât mai simplu și puțin costisitor primând în fața fiabilității pe termen lung.
Așa se face că majoritatea trotinetelor electrice sunt configurate pentru a folosi la maximum acumulatorul instalat, permițând încărcarea la 100% și plimbarea până la 0% baterie, de fiecare dată. Dacă mai pui la socoteală și faptul că puterea nominală menționată în specificațiile acumulatorului este potrivită cu cea a motorului electric fără a lăsa o marjă rezonabilă de siguranță, supraîncălzirea și uzura accelerată prin descărcare profundă a acumulatorului este un pericol foarte real. Totuși, nu mersul la viteză maximă și parcarea la soare este responsabilă pentru reducerea permanentă a autonomiei observată uneori la trotinete electrice după ce le scoatem din debaraua unde au stat peste iarnă.
Având în componență electroliți foarte reactivi, acumulatorii Li-ion sunt predispuși la deteriorare accelerată din trei cauze principale: expunerea la temperaturi ridicate (peste 40°C) pe termen lung, încărcarea și descărcarea extremă (0%-100%) și păstrarea acumulatorului încărcat la 100% capacitate pe termen lung. Ultimul criteriu reprezintă „călcâiul lui Ahile” pentru majoritatea laptopurilor, care în mod uzual sunt folosite cu adaptorul AC conectat și doar ocazional sunt luate în deplasări, oferind acumulatorului șansa să coboare pentru scurt timp sub nivelul de încărcare 100%. Tot din același motiv sunt predispuse la „moarte subită” nenumărate gadgeturi smart, cum sunt aspiratoarele electrice care se andochează automat după fiecare utilizare, sau telefoane mobile care sunt așezate și uitate pe suportul de încărcare wireless.
În cazul jucăriilor de tip Hoverboard, cele de foarte slabă calitate sunt renumite pentru „obiceiul” de izbucni în flăcări fără avertisment, după ce părintele sau un copil grijuliu a încărcat acumulatorul la 100% capacitate chiar la finalul zilei de plimbare, în idea ca jucăria preferată să fie gata oricând pentru o nouă zi de distracție. La fel și la trotinete electrice.
Dacă producătorii auto își avertizează de ceva timp posesorii de mașini electrice să încarce acumulatorul la 100% doar atunci când ruta aleasă impune o rezervă suplimentară de autonomie și, preferabil, să plece la drum imediat ce încărcarea a ajuns la nivelul dorit. Motivul este acela că, în ultima fază de încărcare a acumulatorilor Li-Ion (ex. între 90% și 100% încărcare), efectul oxidativ al electrolitului asupra elementelor bateriei este mult amplificat. Mai mult, acumulatorul 100% încărcat va continua să se deterioreze accelerat sub acțiunea electrolitului, dacă sarcina nu este consumată de echipamentul alimentat. Deși este mai mult remarcat la acumulatorii Ni-Mh sau cei cu plumb, efectul de auto-descărcare apare și la acumulatorii cu Litiu, însă se manifestă mult mai lent, putând dura câteva luni până ce încărcarea unui acumulator Li-ion coboară la un nivel sigur pentru depozitare.
Potrivit datelor furnizate de batteryuniversity.com, un acumulator Li-Ion încărcat la 100% va pierde în medie 20% din capacitate după un an de depozitare la temperatura camerei, sau 35% și peste, dacă acumulatorul echipează un dispozitiv care degajă căldură proprie, cum ar fi laptopul sau o mașină parcată la soare. Pentru comparație, pierderea de capacitate este de 4% si 15%, dacă se pornește cu o încărcare de 40% considerată optimă pentru depozitarea pe termen lung.
Desigur, aceste date sunt orientative, pierderile de capacitate prin depozitare putând fi mai mici sau mai mari, în funcție de calitatea acumulatorilor folosiți și tensiunea nominală la care se consideră încărcare 100%. Spre exemplu, pentru tabelul de mai sus este considerată o tensiune standard de 4.2V per celulă Li-Ion, însă anumiți acumulatori „de capacitate extinsă” permit încărcarea până la 4,35-4,4V, chiar cu riscul afectării longevității. Poți afla foarte ușor dacă bicicleta sau trotineta electrica are un astfel de acumulator măsurând cu un instrument de măsură tensiunea la bornele bateriei, după ce ai lăsat ceva timp adaptorul AC conectat pentru a asigura că încărcarea este la 100%. Dacă răspunsul este afirmativ, atunci cade în responsabilitatea ta să asiguri că nivelul de încărcare este la o valoare sigură, încărcând trotineta electrica Xiaomi chiar înainte să ieși la plimbare și niciodată la finalul zilei, dacă există „riscul” să o parchezi pe termen nedefinit într-o debara.