La mai puţin de o săptămână de la lansarea în Braşov, UBER aduce serviciile de ridesharing uberX şi în Timişoara. Acesta este acum cel de-al patrulea oraş din România care poate beneficia de serviciile de transport prin intermediul aplicaţiei UBER, aceasta fiind descărcată şi accesată de peste 3.000 de ori aici în ultimele şase luni, locul din care a fost cel mai des accesată fiind aeroportul (probabil de către turişti).
Serviciile UBER vor debuta în Timişoara astăzi, 23 noiembrie, începând cu ora 13:00, iar utilizatorii care nu au deja un cont vor putea beneficia de o cursă gratuită. Aceasta va putea fi revendicată folosind codul promoţional TIMISOARA (contul poate fi realizat accesând site-ul oficial uber.com/app), acesta acoperind o singură călătorie cu valoarea maximă de 30 de lei. Tarifele pentru Timişoara vor fi puţin diferite faţă de cele din alte oraşe, distanţa medie a unei curse fiind considerabil mai mică.
Astfel, tariful pe kilometru este de 1,75 lei, cursa minimă este de 7 lei, iar taxa de anulare a unei comenzi dacă au trecut deja 5 minute este de 6 lei. Un exemplu de rută oferit de Uber este de la Gara până la Piaţa Unirii din Timişoara, care poate costa aproximativ 9 lei în condiţii de trafic normal. Preţul poate să crească atunci când cursa durează mai mult (UBER taxează utilizatorii şi la minut în toate oraşele în care este disponibil), sau în cazul în care cererea este foarte mare, iar preţul creşte automat.
România este în acest moment a pe locul doi în Europa Centrală şi de Est, cu peste 140.000 de utilizatori de UBER, pe locul întâi fiind poziţionată Polonia, cu 300.000 de utilizatori în nouă oraşe.