Uber va demonstra propriul serviciu de taxiuri zburătoare înainte de anul 2020

02.05.2017
Uber va demonstra propriul serviciu de taxiuri zburătoare înainte de anul 2020

Aflate deja la stadiu de testare, vehiculele de zbor capabile să ofere servicii de transport în regim de taxi vor apărea curând în peisajul marilor metropole, iar Uber s-ar putea număra printre companiile care oferă această opţiune.

Planurile anunţate în cadrul unei conferinţe  găzduită în oraşul american Dallas vizează crearea unui serviciu de transport numit „Elevate Network”,  susţinut cu ajutorul unor vehicule de zbor capabile să ofere decolare/aterizare verticală din spaţii special delimitate în parcările publice, pe acoperişul clădirilor, sau chiar din curtea propriei locuinţe.

În cadrul evenimentului, Uber a menţionat parteneriate aflate în derulare cu autorităţile de transport din Dubai, având ca ţintă demonstrarea primului serviciu funcţional de taxi-uri zburătoare cu ocazia ediţiei World Expo 2020. Acesta ar urma să fie asigurat cu ajutorul vehiculului de zbor eHang184, un model de dronă proiectat şi construit în China, capabil să transporte un singur pasager cu greutate de până la 100 Kg, atingând o viteză maximă de 160 Km/h.

Pasagerii vor putea introduce adresa dorită în computerul de bord folosind un ecran cu interfaţă tactilă, vehiculul de zbor decolând automat către destinaţia selectată. Alternativ, o versiune europeană a serviciului de taxi aerian ar putea folosi vehicule controlate de un pilot special instruit, prevăzute cu spaţiu pentru pasager şi bagaje uşoare.

Prevăzut cu propulsie electrică, aparatul de zbor are o autonomie de 50 km, sau 30 minute de zbor, suficient pentru călătorii rapide între zonele aglomerate din centrul oraşelor mari.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult