Au apărut noi detalii despre mașina electrică care a explodat în timp ce era încărcată la o stație publică din orașul Sanming din China.
Vehiculul implicat în incident este un SUV de mici dimensiuni BAIC EX360, produs în China. Automobilul are o baterie de 48 kWh, care cântărește 395 de kilograme. Acumulatorul are garanție de 8 ani sau pentru 150.000 de km.
Citește și: Automobilul electric rival pe care Elon Musk a testat-o recent
Din păcate, pompierii nu au ținut cont în acest caz de faptul că incendiile cauzate de bateriile Li-Ion trebuie tratate în alt mod. În momentul în care au stropit mașina cu apă, aceasta a explodat. Asta deoarece apa și litiul produc gaz de hidrogen atunci când intră în contact. Acest gaz este extrem de inflamabil.
Aceste incendii trebuie stinse cu substanțe chimice speciale. În cazul din China, pompierii nu au știut, cel mai probabil, cu ce fel de automobil au de a face, așa că nu au fost pregătiți.
De aceea, Tesla recomandă ca mașinile sale electrice care iau foc să fie lăsate să ardă complet dacă nu reprezintă un pericol pentru viață sau proprietățile din jur.
Revenind la modelul BAIC EX360, vehiculul pur electric oferă o autonomie maximă de 318 km cu bateriile încărcate complet. Mașina, lansată în 2018, are un motor de 107 CP și poate atinge o viteză maximă de 125 km/h.
Cea mai ieftină versiune de BAIC EX360 costă echivalentul a 22.750 de euro.
Sursa: The Drive