Pe măsură ce tensiunile dintre SUA și China se intensifică în ce privește tema securității datelor, este oarecum de așteptat ca partea spre care se îndreaptă cele mai multe acuzații să vină cu o atitudine pasiv-agresivă, manifestată atât prin negarea oricăror acuzații, dar mai ales prin adoptarea unei strategii de lider, tocmai pe subiectul contestat de restul națiunilor lumii.
Așa se face că puterea de la Beijing face primul pas în direcția stabilirii unei strategii clare, anunțând o „inițiativă de securitate a datelor” pe care o descrie drept „un standard global pentru securitatea datelor”.
Consilierul de stat chinez și ministrul de externe Wang Yi, care a apărut într-un videoclip în timpul unei întâlniri cu ușile închise la Beijing, a anunțat un plan în opt pași care atinge subiecte controversate, cum ar fi manipularea de către Beijing a datelor utilizatorilor.
Potrivit regulilor trasate de oficiali ai Partidului Comunist Chinez, Beijingul nu va cere companiilor chineze să transfere guvernului date din afara granițelor teritoriale, încălcând astfel legile altor țări. China solicită, de asemenea, națiunilor să respingă supravegherea în masă îndreptată împotriva altor state și solicită companiilor să se abțină de la instalarea de elemente back-door în produsele și serviciile lor, cu scopul colectării ilegale de date.
Spectaculos prin contradicția flagrantă cu modul de operare al PCC, anunțul apare cu doar câteva zile înainte ca vânzarea TikTok să fie terminată, în contextul în care Washingtonul susține că aplicația de video-sharing reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a SUA, deoarece ar putea transmite datele utilizatorilor americani către Beijing, afirmație pe care TikTok a o respinge în mod categoric. Complicând și mai mult lucrurile, săptămâna trecută China a modificat o lege de export care ar putea complica vânzarea TikTok .
De asemenea, administrația SUA a insistat ani de-a rândul în retorica sa, conform căreia Huawei inserează elemente spyware în echipamentele sale de telecomunicații. Contribuind la atmosfera familiară adepților teoriilor conspiraționiste, nici Washingtonul nu a prezentat dovezi concrete și irefutabile care să susțină afirmațiile făcute.
În timp ce unii ar putea contesta conceptele propuse de Beijing odată cu noul standard de securitate a datelor, un lucru este sigur: China continuă să promoveze noțiunea de suveranitate cibernetică , care se manifestă deja sub forma așa numitului Great Firewall, folosit pentru a limita accesul chinezilor de rând la rețeaua globală de internet.
În timp ce oficialii chinezi și străini, respectiv grupurile de discuție (think tanks) și reprezentanții marilor companii direct vizate de această inițiativă, sunt așteptați să-și comunice propriile puncte de vedere și sugestii pentru perfecționarea acestui plan, în realitate, autorii inițiativei ar putea viza doar crearea unui climat cât mai confuz cu putință, în care personajele „pozitive” și „negative” nu mai pot fi deosebite în mod categoric.
În discursul său, oficialul PPC Zhang Hui a lansat un atac asupra programului „Rețea curată ” al administrației Trump, care ar putea exclude de pe piața din SUA o serie de firme chineze de tehnologie, sau împiedica relațiile comerciale cu alte firme americane.
„O anumită țară continuă să facă acuzații nefondate împotriva altora în numele unei rețele „curate” și folosește securitatea ca pretext pentru a prăda întreprinderile din alte țări care au un avantaj competitiv. Astfel de acte flagrante de intimidare trebuie să fie opuse și respinse”, a spus oficialul fără a numi țara, deși nu a existat nicio ambiguitate în descrierea sa.