Donald Trump a adus în ultimii câțiva ani în atenția publică un conflict comercial între SUA și China care a avut drept victime mai multe companii din China, care au fost incluse pe liste precum Entity List și Military End User List. Acestea sunt blocate complet sau au acces limitat la piața din SUA și la companiile partenere de origine americană, dar cel mai important, nu mai pot folosi tehnologii americane. Se pare însă că administrația Biden nu are în plan să renunțe la aceste restricții.
Gina Raimondo, noul Secretar al Comerțului, a răspuns întrebărilor adresate de senatori republicani referitoare la companii precum SMIC, Hikvision sau Huawei. Toate aceste companii au fost puse pe Entity List în anii precedenți de către predecesorul său din administrația Trump, însă se pare că vor rămâne acolo până când apar dovezi că nu ar trebui să se afle pe liste.
„Înțeleg că aceste companii sunt pe Entity List și pe Military End User List în general pentru că reprezintă un risc la adresa securității naționale sau intereselor politice străine. În prezent nu am niciun motiv să cred că entitățile de pe acele liste nu ar trebui să se afle acolo. Dacă se va confirma că nu este așa, aștept o informare despre aceste entități și altele care se află în această situație”, a răspuns Gina Raimondo.
Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministrului de Externe din China a răspuns la o întrebare despre această situație cu o declarație adresată direct autorităților americane:
„Cerem să opriți opresiunea împotriva companiilor chineze.”
Se pare însă că autoritățile americane nu au în plan să slăbească restricțiile, ci chiar le vor înăspri. Aparent, Raimondo dorește să aplice noi restricții asupra produselor care sunt realizate în regiunea Xinjiang, care se presupune că sunt construite prin muncă forțată de către membri ai comunității de musulmani.
sursa: Bloomberg