În urmă cu doar câteva săptămâni, Apple devenea prima companie din lume care valorează un triliard de dolari. Acest prag psihologic a fost însă acum depăşit de o altă companie de tehnologie, Amazon, gigantul online care a pornit ca un magazin online pentru cărţi şi a devenit în timp una dintre cele mai importante entităţi online, nu doar în domeniul de cumpărături, ci şi în domeniul tehnologiei. De altfel, Jeff Bezos, CEO-ul şi fondatorul Amazon a ajuns de curând al doilea cel mai bogat om din lume.
Cum a ajuns însă Amazon să îi „sufle în ceafă” celei mai populare companii de tehnologie din lume? Destul de greu, compania fiind nevoită să se dezvolte în foarte multe direcţii pentru a creşte. Majoritatea utilizatorilor de internet cunosc Amazon drept un magazin online sau o „piaţă” online, întrucât oricine poate să vândă prin intermediul acestui serviciu, însă Amazon deţine şi servicii de streaming pentru muzică şi filme (Amazon Prime Music/Video), unul dintre cele mai mari servicii de hosting şi cloud computing, Amazon Web Services, produce dispozitive precum ebook reader-e, tablete şi boxe inteligente şi deţine multe companii online pe care le-a cumpărat în ultimii ani.
Printre achiziţii se numără Audbile.com, un serviciu de cărţi audio, ComiXology, unul dintre cele mai mari servicii de benzi desenate în format digital, Twitch.tv, cea mai mare platformă de streaming live din lume şi chiar supermarket-uri precum Whole Foods, un lanţ imens de centre comerciale din Statele Unite.
Cu toate acestea, Amazon nu este o companie 100% globală, precum altele. În timp ce serviciile sale sunt accesibile din mai multe ţări, anul trecut lansând inclusiv serviciul Prime Video în mai multe ţări, magazinele sale online operează oficial doar în 15 ţări. Acest lucru nu înseamnă că produse de pe Amazon nu pot fi comandate din alte regiuni, însă doar în acele cincisprezece există suport complet. Acest lucru înseamnă că există mult loc pentru a extinde operaţiunile companiei, lucru care probabil că nu este îmbucurător pentru Apple, care ar putea fi depăşită în scurt timp la bursă de către Amazon.
Având în vedere că ne apropiem cu paşi repezi de Black Friday, cu siguranţă valoarea Amazon va continua să crească în cursul anului 2018. În acelaşi timp, Apple ar putea să îşi păstreze locul întâi puţin mai mult, întrucât urmează să lanseze noi iPhone-uri şi un nou Apple Watch într-o săptămână, iar apoi sunt aşteptate noi tablete iPad în luna octombrie. Cu toate acestea, Amazon este pe o traiectorie care inevitabil va depăşi producătorul de dispozitive electronice.