Apple va plăti o „amendă” de câteva sute de milioane de Euro către Franţa

06.02.2019
Apple va plăti o „amendă” de câteva sute de milioane de Euro către Franţa

Apple a acceptat plata unei sume de câteva sute de milioane de euro către Franţa, sumă care reprezintă taxele pe care nu le-a plătit în trecut. Această sumă a fost stabilită după ce autorităţile franceze au realizat un audit de lungă durată, fiind verificate documentele financiare ale companiei. Momentan nici Apple, nici autorităţile nu doresc să confirme valoarea totală, însă Reuters spune că Apple ar putea să plătească o sumă de aproximativ 500 de milioane de euro.

Reprezentanţii Apple Franţa au confirmat că aceste taxe vor fi plătite, însă au promis detalii complete în raportul public, care va veni cel mai probabil la sfârşitul trimestrului, după sfârşitul lunii martie:

„Apple este o companie multinaţională şi este auditată deseori de autorităţile fiscale din toată lumea. Guvernul francez a încheiat de curând un audit al operaţiunilor care au loc pe teritoriul ţării, care a avut loc pe o perioadă de mai mulţi ani, iar detaliile vor fi dezvăluite în documentele noastre publice.”

Acesta pare să fie un prim pas în încercarea Franţei de a taxa într-un mod mai corect giganţii din tehnologie „GAFAM” (Google, Apple, Facebook, Amazon şi Microsoft), adresând astfel o mare nemulţumire a mişcării „Vestele Galbene”.

În 2016, Apple a mai primit o „amendă” similară în Uniunea Europeană în valoare de 15,4 miliarde de dolari, pe care a fost de acord să o plătească la momentul respectiv. Totuşi, Irlanda, ţara în care activa Apple, a contestat hotărârea, iar banii sunt momentan blocaţi până când se soluţionează apelul.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult