Facebook, Google și Apple au plătit amenzi destul de mari și destul de des în ultimii câțiva ani în Europa. Totuși, acestea par să fie destul de mici cât să nu ducă la schimbări majore în operațiunile lor internaționale. Cea mai recentă amendă acordată Facebook vine de la autoritățile din Italia, care vor încasa de la gigantul în domeniul social media 7 milioane de euro pentru felul în care a dezvăluit utilizatorilor că le va folosi datele personale.
Este vorba de fapt despre felul în care Facebook nu a divulgat că anumite date vor fi folosite în scopuri comerciale. La înscrierea unui cont, utilizatorii nu erau atenționați și nici nu li se oferea opțiunea de a nu oferi datele personale pentru afișarea de reclame personalizate. Aceste abuzuri au fost semnalate încă din 2018 și au fost la momentul respectiv și amendate cu 10 milioane de euro.
Totuși, investigația operațiunilor Facebook nu s-a terminat acolo, iar în 2020, AGCM, autoritatea italiană care se ocupă cu drepturile consumatorilor și practici pe piața concurențială, a decis că Facebook tot nu oferă claritate în modul în care monetizează datele clienților. Agenția italiană spune că Facebook nu informează utilizatorii care înscriu conturi noi despre colectarea și monetizarea datelor lor personale într-un mod clar și rapid.
„Informațiile oferite de Facebook sunt generice și incomplete și nu oferă o distincție corectă între utilizarea datelor necesară pentru personalizarea serviciilor oferite (cu accent pe facilitarea socializării dintre utilizatori) și utilizarea datelor pentru campanii de reclame personalizate.”
Între timp însă, Facebook așteaptă decizia în cazul unui apel la amenda anterioară pentru care compania a avut de plătit 5 milioane de euro.
Întrucât este o ofensă repetată, autoritățile italiene doresc însă să oblige acum ca Facebook să afișeze pe site și în cadrul aplicațiilor sale informațiile care lipsesc. Totuși, reprezentanții Facebook susțin în continuare că angajatorul lor nu a greșit cu nimic:
„Facebook ia în serios confidențialitatea și am făcut deja schimbări, inclusiv în cadrul Termenilor și Condițiilor serviciului, pentru a clarifica exact cum folosește Facebook datele pentru a asigura funcționarea serviciilor și pentru a oferi reclame personalizate.”
Singura schimbare notabilă pe care AGCM a confirmat-o în urma investigațiilor recente a fost eliminarea sintagmei că Facebook este un serviciu „gratuit”, care apărea înainte la înregistrarea unui cont. Facebook spune însă că este greu să explici utilizatorilor cum Facebook nu este gratuit, întrucât nu taxează utilizatorii pentru utilizarea serviciilor sale.
sursa: TechCrunch