Cambridge Analytica sau noile găleţi electorale [OPINIE]

Dacă veţi căuta cu atenţie printre ştirile publicate de Google despre Cambridge Analityca, veţi găsi două abordări.

Veţi descoperi o separare netă între unu, tonul respectuos-măgulitor cu care jurnaliştii de varii publicaţii scriau până în urmă cu o săptămână despre compania care, miracol!, izbutea să „citească” oamenii mai bine decât mamele, soţiile sau prietenii, doar în baza câtorva postări pe Facebook şi a like-urilor date şi tonul tăios de după apariţia scandalului cu datele Facebook din ultimele zile.

Compania inovatoare de până mai deunezi, despre care publicaţiile scriau cu admiraţie, s-a transformat într-un duşman public, directorii zboară sau sunt ascunşi, acţiunile Facebook scad, Zuckerberg sărăceşte, Twitter se resimte şi el. Totul scăldat într-o mare gălăgioasă de opinii banale, de genul „datele sunt noul petrol” şi bla – bla – bla.

Nu avem a ne lămuri prea mult despre ce înseamnă datele personale şi modul în care giganţii precum Google şi Facebook le folosesc. Totul începe cu naivul şi atât-de-des-repetatul „nu am nimic de ascuns” din perioada de început a discuţiilor privind intimitatea pe internet, de parca vânătorii de date ar fi interesaţi doar de astfel de chestiuni.

Spre deosebire de publicitari, care vă pun lumea la picioare – TU, consumatorule, împumutatule, băutorule, unicule – băieţii cu datele preţuiesc mulţimea.

Individual, nu însemnaţi şi nu însemnăm mare lucru, şi o să vă exemplific asta.

În urmă cu ceva vreme o importantă publicaţie a pus la punct un program de calcul al valorii datelor personale ale dumneavoastră. La acea vreme biţii de informaţie care compuneau existenţa virtuală a unui ins modern, conectat, care foloseşte un smartphone şi reţele sociale, erau vândute de companiile care le adunau cu preţuri ce începeau de la 0,0005 dolari. Iar eu, personal, valoram 0,9182 dolari. Am pornit de la 0,007 dolari, preţul vârstei, genului, codului poştal, etniei şi nivelului de educaţie. Nu am fost punctat pentru că nu sunt milionar, din cauza slujbei, din cauza faptului că nu sunt logodit/recent căsătorit/recent divorţat, că nu aştept un copil, că nu sunt părintele unui nou-născut. Eram deprimat, valoram în nici cât ineluşul de care tragi ca să desfaci cutia de suc sau de bere.

M-au salvat alergia, astmul (care aproape mi-a trecut de când am abandonat fumatul – asta e, am trişat un pic!) şi greutatea (slujba sedentară!), care m-au mai ridicat pe la 0,786 dolari. Faptul că am o casă mi-a mai adus ceva milicenţi, dar am fost penalizat la numărul de băi, de dormitoare şi pentru lipsa unui şemineu. La fel de demoralizatoare au fost şi faptul că nu deţin avion, barcă şi că nu prea merg la sală; pasiunile şi siturile pe care le frecventez – financiare, de ştiri, educaţie, filme, politică, gaming – m-au mai ridicat un pic şi mi-au stabilit preţul final, de 0,9182 cenţi.

Lăsând gluma la o parte, nu vi se pare cam trist să fii redus la un nivel de consumator amorf, să fii preţuit pentru că ai o casă cu trei dormitoare sau pentru că ai nişte kilograme în plus, într-un sistem de valori global şi imbecil?

Dar între timp şi tehnologia şi mijloacele de supraveghere şi programele de interpretare a datelor au evoluat, iar modul mercantil în care am fost evaluat personal a translatat, cum altfel, spre zona politică.

Cambridge Analityca nu este responsabilă doar pentru venirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Analiştii de acolo sunt responsabili pentru campania lui Nigel Farage de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru Brexit, adică, dar şi pentru ascensiunea unor politicieni americani ca Ted Cruz şi Ben Carson.

Compania este filiala americană a companiei SCL Group, prezentă şi în România (unde ar fi implicată, conform unor relatări de presă, în lupta anticorupţie) şi care se laudă chiar pe prima pagină a site-ului cu o activitate de 25 de ani, adică exact vârsta internetului, şi în 60 de ţări, adică o treime din lume. Din momentul în care fiecare ins de pe planetă a deschis primul site, a început să lase urme. Ulterior, urmele au devenit dâre, pe urmă cărări, pe urmă s-au transformat într-o adevărată identitate, de care specialiştii se folosesc, fie din raţiuni publicitare, fie din raţiuni politice.

Cred că ar mai fi de spus două lucruri.

Primul, Cambridge Analytics a căzut victimă tocmai mulţimii căreia i-a speculat datele timp de 25 de ani în 60 de ţări. Pentru că mulţimea este în prezent stăpânul internetului, iar aceasta se poate traduce în fel şi chip, de la teoriile domnului Gustave LeBon la cele ale lui James Surowiecki (daţi un Google!). Pentru că fluxul citirii în amănunt a datelor are şi un reflux, dureros, al căderii şi al negării.

Al doilea, că aceasta este lumea pe care omenirea a ales să o clădească. Cambridge Analytica şi-a însuşit cheltuielile cu găleţi şi alte şpăgi electorale şi a eliminat orice incertitudini legate de ştampilarea buletinului de vor prin forţa mesajului, a cuvântului bine plasat.

Am descoperit România nu numai pe lista companiilor ce se joacă cu datele, ci, în materie de securitate a datelor, şi pe lista clienţilor unor programe, a unor softuri sofisticate de supraveghere guvernamentală, cum este spyware-ul Finfisher (vezi datele organizaţiei canadiene The Citizen Lab). Repet, este modul în care omenirea a ales să se dezvolte, supraveghind, înregistrând, analizând, interpretând, folosind uriaşa cantitate de date din lumea electronică. O fi bine, o fi rău?

Ilustrez acest text cu un fragment de cod pe care un programator al Cambridge Analytica l-a postat public drept mostră a muncii sale; este un fragment de cod menit să compileze datele legate de sentimentele unui grup oarecare de pe Twitter într-un format uşor de folosit. Aşadar, dacă v-aţi întrebat vreodată cum arată sentimentele voastre într-un progam de analiză a datelor, iată.

La fel de trist ca preţul de 0,9182 dolari pus pe capul meu.