Compania Apple nu a fost mulțumită cu decizia judecătorului Yvonne Gonzales Rogers de pe 10 septembrie, la finalul procesului în primă instanță cu Epic Games. În urma deciziei, Apple trebuia să ofere tuturor dezvoltatorilor posibilitatea de a prezenta utilizatorilor o metodă alternativă de a cumpăra conținut în interiorul aplicațiilor, ceva ce în prezent este interzis pe App Store. Apple a cerut o amânare a deciziei, însă un judecător federal a respins cererea companiei.
Aceasta ar putea fi cea mai mare victorie pentru Epic Games de până acum în conflictul legal pe care îl are cu Apple. În timp ce Apple dorea ca această decizie să fie pusă în practică abia după ce se termină toate celelalte posibilități de apel, un proces juridic care ar putea dura mai mulți ani, se pare că decizia de aplicare la 90 de zile de la finalizarea procesului inițial va rămâne. Totuși, până la soluționarea acestui caz, Epic Games nu își poate recupera contul de dezvoltator de aplicații pentru App Store, deci nu va putea beneficia de pe urma acestei victorii.
Astfel, începând din luna decembrie, dezvoltatorii de aplicații de pe iOS vor putea să trimită utilizatorii către metode alternative de plată direct din aplicație, lucru care duce la evitarea plății comisionului de 30% pe care Apple îl percepe pe App Store. Desigur, dezvoltatorii vor trebui să păstreze metoda de plată prin App Store activă.
Decizia se aplică însă doar în SUA, deci Apple nu va trebui să permită plăți alternative în alte regiuni unde acest lucru nu este reglementat sau unde nu există decizii judecătorești similare. Recent, Coreea de Sud a aplicat o regulă similară, iar Google deja s-a conformat. Totuși, în Coreea, faptul că dezvoltatorii de aplicații pot oferi plăți prin sisteme alternative nu elimină complet comisionul platformei. Google va percepe în continuare un comision de 11% din valoarea tranzacției, chiar dacă plata se face prin alte metode.
sursa: TechCrunch