Echivalentul chinez al serviciului GPS va fi finalizat în această lună după lansarea ultimului satelit pe orbită, transmite Reuters. Rețeaua BeiDou – care înseamnă „Carul Mare” – îi va asigura superputerii din Asia independența față de Global Positioning System, operat de US Air Force.
Rusia are propriul sistem de navigație prin satelit, numit GLONASS, iar Uniunea Europeană deține Galilelo.
Primii sateliți BeiDou au fost lansați în anul 2000. Aceștia ofereau servicii doar în China. Al 35-lea satelit din rețea, unul de generația a treia, va fi lansat în această lună, iar serviciul va avea acoperire globală.
Prin comparație, GPS folosește 31 de sateliți. Rusia și GLONASS au și mai puțini.
Cel mai precis „GPS”
Precizia BeiDou este mai mare decât cea a GPS, având o acuratețe de doar plus/minus 10 cm în regiunea Asia-Pacific, față de 30 de cm în cazul GPS. „(Rețeaua- n.e.) BeiDou a fost dezvoltată, evident, la câteva decenii după GPS, așa că beneficiază de experiența acumulată”, a declarat Andrew Dempster, director al Australian Centre for Space Engineering Research, pentru Reuters.
China a investit aproximativ 10 miliarde de dolari în BeiDou, iar principalul utilizator va fi armata chineză. În cazul unui conflict militar, Beijingul nu s-ar fi putut baza pe serviciile deținute de alte state, de aceea avea nevoie de propriul „GPS”. Aceste rețele sunt folosite, printre altele, pentru a ataca ținte aflate la mare distanță, cu rachete de croazieră, dar și pentru a lansa rachete balistice în cazul unui război nuclear.
Alte state care vor folosi serviciile BeiDou sunt Pakistan și Thailanda.
În 2019, mai mult de 70% dintre smartphone-urile din China – oferite de producători precum Huawei, Oppo, Xiaomi, Vivo sau chiar Samsung – ofereau suport pentru serviciul de navigație prin satelit.
CITEȘTE ȘI:
Elon Musk a lansat încă 60 de sateliți Starlink. Vrea să acopere tot Pământul
După SpaceX, încă o companie se pregătește să pună mii de sateliți pe orbită joasă