În ultimele luni a crescut numărul cazurilor în care avioane militare chineze au intrat în spațiul aerian al Taiwanului, fapt care i-a făcut pe mulți analiști să se teamă de un război China vs Taiwan. Au fost peste 600 de incursiuni doar în acest an.
Beijingul consideră că insula este o provincie rebelă, care face parte din teritoriul său. De cealaltă parte, Taipeiul își dorește recunoașterea internațională ca stat independent. În acest moment Taiwan are relații diplomatice complete cu doar 14 țări dintre cele 193 membre ale ONU. Cele două entități s-au separat după războiul civil în care trupele lui Chiang Kai-shek au fost învinse de armatele comuniste ale lui Mao Zedong.
În 1949, Kai-shek s-a retras cu susținătorii lui în Taiwan, iar de atunci între cele două entități există o relație complicată pe care nu o vom discuta aici. Pe noi ne interesează ce reprezintă Taiwanul în industria tehnologică. Privind strict din punctul nostru de vedere, un eventual război ar putea afecta grav producția de dispozitive electronice, dar și inovația din domeniu.
Cel mai mare producător mondial de procesoare, compania TSMC, se află în Taiwan. Taiwan Semiconductor Manufacturing Company produce semiconductori pentru Apple, AMD, Broadcom sau Nvidia. Compania, listată pe bursă, este deținută în mare parte de investitori străini. Un conflict armat ar perturba semnificativ producția de semiconductori, dar și inovația în domeniu. TSMC are un avans tehnologic semnificativ, greu de recuperat de rivale.
Un alt nume mare care provine din Taiwan este ASUS, producător cunoscut de componente pentru PC-uri, laptopuri, smartphone-uri și dispozitive de gaming.
În cazul Foxconn (Hon Hai Precision Industry), situația este și mai complicată. Compania taiwaneză activează la scară largă în China, unde are cei mai mulți angajați. De fapt, Foxconn se numără printre cei mai mari angajatori din lume, cu peste 1,2 milioane de salariați. Gigantul asamblează electronice pentru mărci de renume, printre care amintim: Apple, Microsoft, Amazon, Xiaomi, Google, Sony sau Nokia.
O altă companie mare din Taiwan, aflată într-o situație similară, este Pegatron (o fostă divizie a ASUS). Entitatea are și ea 173.000 de angajați, majoritatea în China.
Producția de laptopuri ar fi, de asemenea, grav efectuată de un conflict între China și Taiwan. Quanta Computer, cel mai mare producător de computere portabile, este tot o entitate taiwaneză. Compania are ca parteneri giganți precum Apple, Dell, HP, Lenovo, Microsoft sau Vizio.
Alte două mari grupuri taiwaneze care produc electronice pentru parteneri din lumea întreagă sunt Wistrom (s-a separat de Acer în 2000) și Compal.
Sunt și alte companii mai mici, dar cunsocute de clienți, inclusiv din România, care provin din Taiwan. Cele mai cunsocute sunt: Acer (computere și periferice), ADATA (memorii și dispozitive de stocare), AOC (monitoare), Cooler Master (periferice), D-Link (echipamente pentru rețele), Gigabyte Technology (computere și componente PC) sau MediaTek (semiconductori).
Toate aceste companii au venituri de zeci de miliarde de dolari și milioane de angajați luate împreună. Tocmai din cauza faptului că sunt atât de importante pentru industria mondială a electronicelor, China a ezitat de-a lungul anilor să facă pași mai decisivi în direcția unei invazii. Americanii, ale căror companii depind de partenerii lor din Taiwan, nu ar sta cu mâinile în sân.
Însă sunt unii analiști care se tem că o criză economică profundă în China ar putea duce la război, deoarece Beijingul ar vrea să distragă atenția populației de la problemele interne invadând Taiwanul.
În statul asiatic două mari companii imobiliare, Evergrande și Fantasia, sunt la un pas de colaps. Dacă acest lucru se va întâmpla urmează, cel mai probabil, o nouă criză economică globală, deoarece mulți dintre creditorii celor doi giganți sunt entități străine.