Cum te asiguri că donația ta pentru Ucraina nu ajunge pe mâna unor escroci

31.03.2022
Cum te asiguri că donația ta pentru Ucraina nu ajunge pe mâna unor escroci
Foto: Profimedia Images

Ucraina a primit sute de milioane de dolari în donații din toată lumea după ce țara a fost invadată de armata lui Vladimir Putin. Au oferit fonduri foarte multe persoane fizice. Din păcate, o parte din bani au ajuns pe mâinile unor escroci care exploatează această tragedie.

Există, din fericire, modalități prin care oamenii se pot asigura că banii lor ajung la ONG-urile care acționează în Ucraina sau în conturile executivului de la Kiev.

Una dintre căile sigure prin care oamenii pot dona este aplicația Share the Meal a agenției United Nations World Food Programe, parte a ONU. Puteți oferi bani direct prin intermediul site-ului sau descărcând aplicațiile dedicate pentru Android și iOS. Aveți grijă să le instalați prin intermediul site-ului oficial sau din magazinele virtuale Google Play și App Store. Prin intermediul Share the Meal contribuiți la hrana oferită refugiaților.

Puteți dona, de asemenea, în siguranță prin campaniile lansate prin intermediul aplicațiilor financiare serioase. Exemple sunt George de la BCR, Revolut, Raiffeisen Smart Mobile, Pago sau ING Home’Bank. Pot fi donați bani și prin intermediul unor organizații caritabile cu o reputație bună, precum Red Cross, Voices of Children sau International Rescue Committee. Totodată, Development Foundation desfășoară o activitate extrem de importantă în această perioadă: oferă consiliere psihologică pentru victimele războiului.

O altă organizație care a avut o contribuție uriașă până acum este Come Back Alive. ONG-ul din Kiev oferă echipament pentru armata ucraineană de mulți ani.

Totodată, puteți participa la campanii oferite de platforme online serioase. De exemplu, gamerii au putut cumpăra cu 36 de euro un bundle – care includea jocuri, cărți și software – în valoare de 2.300 de euro. Pachetul a fost oferit de Humble Bundle, iar toți banii au fost folosiți pentru ajutorarea victimelor războiului.

Românii care nu doresc sau nu știu să doneze folosind mijloace electronice pot depune, potrivit ANAF, numerar la casieriile oricărei unități a Trezoreriei Statului. Banii merg la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și sunt folosiți pentru ajutorarea refugiaților veniți din Ucraina.

Când vine vorba de donațiile în criptomonede, utilizatorii trebuie să folosească adresele de portofele puse la dispoziția publicului de guvernul de la Kiev.


Pentru Come Back Alive, care acceptă și astfel de plăți, adresele portofelelor pot fi găsite pe site-ul oficial al organizației, la secțiunea de donații.

Nu toate campaniile lansate pentru Ucraina sunt ceea ce par

Evitați, pe cât posibil, campaniile de crowdfunding lansate pe platforme precum GoFundMe de persoane sau entități dubioase. În cazul în care vreți, totuși, să folosiți această metodă ar fi bine să contribuiți la campania unei persoane pe care o cunoașteți și în care aveți încredere.

Nu vă lăsați impresionați de tragediile personale ale unor presupuși refugiați din Ucraina, descoperite pe internet. Unii escroci, deghizați în victime, susțin, de exemplu, că suferă de cancer sau altă boală grea și au nevoie urgent de tratament.

Ucraina
Banii donați, în sprijinul Ucrainei, într-un borcan de la magazinul de la colț s-ar putea să nu ajungă unde trebuie.

Nu donații pentru campanii lansate pe rețele de socializare de persoane care dau impresia că sunt bine intenționate și nici pe stradă la indivizi care susțin că strâng bani pentru Ucraina, chiar dacă vă arată niște documente care par să susțină cauza.

Totodată, evitați aparatele pentru donații apărute în spații publice sau centre comerciale. Acestea pot fi plasate acolo de infractori care doresc să vă fure banii și să vă cloneze cardurile. La fel, stați departe de pușculițele din magazine care par să colecteze fonduri pentru Ucraina.

Vă încurajăm să donați pentru statul vecin, dacă puteți. Peste 4,4 milioane de oameni au părăsit Ucraina după izbucnirea războiului declanșat de regimul lui Putin pe 24 februarie, potrivit agenției pentru refugiați a ONU.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult