Duelul din categoria „Alții”: Pixel a depășit OnePlus în 2019

10.06.2020
Duelul din categoria „Alții”: Pixel a depășit OnePlus în 2019

Telefoanele Pixel și OnePlus sunt lăudate și au fani dedicați, dar nu au reușit până acum să iasă din categoria de vânzări „Alții” și să intre în top 10 producători de smartphone-uri. Totuși, marca americană a depășit-o pe cea chineză în 2019, potrivit unui analist al firmei de cercetare a pieței IDC.

Decizia Google de a lansa modele mid-range cu camere foarte bune s-a dovedit a fi inspirată. Anul trecut, Google a vândut 7,2 milioane de smartphone-uri, cu 52% mai multe decât în 2018. Cererea a fost mare pentru aceste dispozitive în SUA, Japonia și Europa de Vest. Totuși, IDC notează că Pixel e departe încă de topul celor mai mari 10 producători de smartphone-uri.

Din păcate pentru Google, familia Pixel 4 nu se vinde foarte bine, cererea fiind mai mică, în primele șase luni de disponibilitate, decât cea consemnată pentru seria Pixel 3.

Compania se pregătește să lanseze Pixel 4a, care, pe lângă camera foarte bună va mai oferi, se pare, încărcare wireless, o funcție întâlnită de obicei pe modelele high-end și vârf de gamă.

Francisco Jeronimo, analistul IDC care a făcut anunțul, nu a spus câte smartphone-uri a vândut OnePlus în 2019.


OnePlus a pierdut mulți fani după ce a început să lanseze modele scumpe. Șeful companiei știe acest lucru. Pete Lau a declarat, într-un interviu, că OnePlus se va concentra din nou pe modele accesibile de smartphone-uri, dar va lansa în continuare și dispozitive premium.

CITEȘTE ȘI:

Ce noutăți aduce Google pentru telefoanele Pixel

Google elimină funcția Active Edge de pe telefoanele Pixel 4a

OnePlus Z ar putea deveni One Plus Nord, producătorul înregistrând un nou brand pentru Europa

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult