Ekranoplanul nu a murit odată cu Lun, ci se transformă. Iată urmașii „Monstrului din Marea Caspică”

22.10.2020
Ekranoplanul nu a murit odată cu Lun, ci se transformă. Iată urmașii „Monstrului din Marea Caspică”
Foto: Profimedia Images

Ekranoplanul, o combinație de navă maritimă și avion, a fost finalizat de sovietici în 1987. Scopul acestui „monstru” era să zboare la înălțime mică, de 1-4 metri, deasupra mării, pentru a nu fi detectat de radare. Viteza maximă pe care o putea atinge era de 550 km/h.

O astfel de navă se putea apropia de un portavion sau de un port, de exemplu, și lansa rachetele anti-navă cu care era dotată înainte să fie detectată.

Foto: Profimedia Images

Ekranoplanul a fost folosit doar în Marea Caspică, de unde vine și porecla de „Monstrul din Marea Caspică”. După prăbușirea Uniunii Sovietice, nava a fost scoasă din serviciul activ, în 1990, iar un al doilea ekranoplan, aflat în construcție, a fost abandonat.

Citește și: China are acum cea mai mare marină militară din lume. Din fericire pentru unii, Beijingului îi lipsește ceva esențial

Având opt motoare puternice, Lun putea decola și ateriza chiar și pe furtună, când valurile erau de până la 2,5 metri înălțime.

Organizația Maritimă Internațională consideră că ekranoplanele sunt nave maritime, iar acestea se supun legislației în vigoare.

După 30 de ani, nava, care este mai lungă decât un Airbus A380 și aproape la fel de înaltă, a fost mutată din portul în care ruginea pe plaja orașului Derbent, din Dagestan, aflat la 100 de km distanță.

Primul ekranoplan, pe plaja unde își va găsi, probabil, sfârșitul. În partea de sus se observă tuburile pentru cele șase rachete anti-navă cu care era dotat. (Foto: Profimedia Images)

Autoritățile doresc să dezvolte în jurul ekranoplanului un parc în care turiștii vor putea admira și alte vehicule militare sovietice. Mai mult, speră autoritățile, oamenii vor veni în număr mare pe plajă pentru a vedea uriașul.

Cine sunt urmașii „Monstrului din Marea Caspică”

Oamenii nu au renunțat la ideea acestor nave ciudate. Noi proiecte sunt dezvoltate în Rusia, Singapore, China și SUA.

În Singapore este dezvoltat, de către compania Wigetworks, pe baza unor brevete germane, AirFish 8, un prototip civil de ekranoplan.

AirFish 8 (Foto: Wigetworks)

Vecinii din China au dezvoltat un vehicul similar, numit Xiangzhou 1. Acesta a zburat în 2017, dar nu se mai știe nimic despre proiect.

Peste ocean, în SUA, startup-ul The Flying Ship Company lucrează la un ekranoplan autonom, fără echipaj uman. Această dronă de mari dimensiuni va transporta marfă. Bill Peterson, CEO-ul firmei, spera ca peste șapte ani nava să intre în serviciu.

Nici Rusia, țara în care a apărut Lun, nu a renunțat la idee. Beriev, producător de avioane amfibii, a dezvoltat conceptul Be-2500.

Machetă de Beriev Be-2500 Neptun (Foto: Wikipedia)

Mai mult, guvernul de la Moscova analizează un proiect de ekranoplan militar cunoscut sub numele de cod „Orlan”.

Citește și: „Fundul zburător”: Cea mai mare aeronavă din lume a efectuat cu succes primul zbor

O altă companie din Rusia, RDC Aqualines, care are un birou în Singapore, lucrează de asemenea la nave de acest fel, capabile să transporte, pe mări, râuri și fluvii, până la 12 pasageri. Au găsit deja un client care dorește să ofere curse cu astfel de nave pe ruta Helsinki (Finlanda) – Tallinn (Estonia). Călătoria ar dura doar 30 de minute cu un ekranoplan.

Surse: CNN, The Drive

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult