Elon Musk anunță că Tesla nu mai acceptă plata în Bitcoin, cauzând prăbușirea cu 17% a cotațiilor

13.05.2021
Elon Musk anunță că Tesla nu mai acceptă plata în Bitcoin, cauzând prăbușirea cu 17% a cotațiilor

Elon Musk și-a reamintit de angajamentul Tesla pentru protejarea mediului înconjurător. Anunță că Tesla nu va mai accepta plata în Bitcoin.

Potrivit șefului Tesla, folosirea criptomonedelor nu ar trebui să vină cu un cost atât de mare pentru mediul înconjurător, acesta făcând referire la creșterea alarmantă a consumului de energie asociat rețelei Bitcoin.

Deși își reiterează susținerea față de tehnologia criptomonetelor, Musk se arată deranjat de modul în care activitatea de minare Bitcoin (inclusiv pentru procesarea tranzacțiilor) folosește tot mai mult surse de energie intens poluante, precum centralele electrice pe cărbune.

Tesla ar putea susține criptomonede alternative

Totuși, în contradicție cu decizia de a suspenda acceptarea plăților în Bitcoin la achiziționarea de autoturisme electrice, Elon Musk anunță că Tesla nu va vinde monedele Bitcoin deja achiziționate, planul fiind acela de a reveni asupra acestei forme de plată de îndată ce rețeaua Bitcoin va migra la surse de energie regenerabilă. Potrivit acestuia, Tesla ia în considerare susținerea altor criptomonede bazate pe implementări mai puțin energofage ale tehnologiei blockchain, țintind un consum de mai puțin de 1% din electricitatea consumată în prezent la procesarea tranzacțiilor Bitcoin.

Cele mai multe operațiuni de minare Bitcoin se desfășoară în China, aproximativ 70% capacitatea rețelei venind de acolo. Deși această țară dispune și de surse regenerabile de electricitate (în principal hidro), disponibilitatea acestora este limitată la sezonul ploios, rețeaua de electricitate fiind în principal susținută de centrale pe cărbune bazate pe tehnologii învechite.

Tesla a dezvăluit în februarie că a cumpărat Bitcoin în valoare de 1,5 miliarde de dolari, provocând o creștere cu aproximativ 20% a valorii criptomonedei.

Deși prețul Bitcoin a scăzut de la 54700 dolari la un minim de 44600 dolari în doar câteva minute, șocul cauzat de anunțul Tesla a fost în mare parte recuperat la redeschiderea piețelor asiatice, prețul Bitcoin revenind peste pragul de 50000 dolari.

Acțiunile Tesla au scăzut și ele cu 1,25%, pe o piață americană aflată oricum în corecție puternică.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult