Încă de când pandemia COVID-19 a ajuns în SUA, Elon Musk a promis autorităților americane că va ajuta spitalele cu echipamente. Inițial, acesta a promis 1.000 de ventilatoare pentru spitalele din California, în timp ce ulterior a promis și că Tesla lucrează la producția de astfel de echipamente folosind piese de la mașinile electrice Model 3. Se pare însă că acesta nu a livrat încă ventilatoarele promise, conform Guvernatorului Californiei, Gavin Newsom.
Ventilatoarele promise inițial de către Musk, de proveniență din China, de la branduri mari precum ResMed, Philips și Medtronic, se pare că au ajuns în California, însă niciun spital nu a primit încă vreun ventilator. Elon Musk a anunțat la momentul respectiv că spitalele care au nevoie vor trebui să ceară echipamentele, iar Tesla le va livra și instala. Se pare că aceste echipamente erau dintr-un „supra stoc” chinezesc, deci au putut fi cumpărate la un preț mai mic.
Guvernatorul Newsom spune însă că au trecut mai multe săptămâni și acele ventilatoare încă nu au fost livrate:
„Administrația comunică în fiecare zi cu spitalele din tot statul despre stocul de ventilatoare și până acum nu am primit informații de la niciunul dintre spitalele din sistem că au primit un ventilator de la Tesla sau de la Musk.”
Între timp, Musk a trimis un Tweet către Gavin Newsom în care îi cerea să „rezolve această neînțelegere”, publicând screenshot-uri din e-mail-uri dintre el și Departamentul de Sănătate din Los Angeles, care testau deja ventilatoarele de la Tesla. Momentan, situația este incertă, însă se pare că nu toate cele 1.000 de ventilatoare au fost livrate către spitalele care au nevoie de ele.
Tot guvernatorul Californiei, Newsom, anunța cu doar câteva zile în urmă, că statul California are destule ventilatoare pentru a se încadra în proiecțiile de necesități, împrumutând 500 de astfel de echipamente către alte state care au nevoie.
Musk urmează să livreze prin intermediul Tesla și ventilatoare de producție proprie pentru statul New York, produse în fabrica locală din respectiva regiune.
(via CNN)