Compania Facebook se alătură unui grup select de companii de tehnologie, depășind ieri valoarea pe bursă de 1 trilion de dolari. Aceasta este prima dată în istoria Facebook când valoarea depășește acest prag psihologic, fiind însă la câțiva ani distanță de companii precum Apple, Google, Amazon și Microsoft, care între timp se apropie sau chiar au depășit valoarea de 2 trilioane. Totuși, compania lui Mark Zuckerberg este singura companie înființată după anul 2000 care reușește această performanță.
Apple și Microsoft au fost fondate în anii ’70 ai secolului trecut, în timp ce Amazon există din anii ’90. Compania lui Mark Zuckerberg a fost înființată în 2004. În acest timp, Facebook a reușit să devină un adevărat gigant în domeniul rețelelor de socializare și aplicațiilor de chat. Compania deține nu doar două dintre cele mai populare rețele de socializare din lume, Facebook și Instagram, ci și cele mai populare două servicii de chat din lume: Messenger și WhatsApp.
Din acest motiv, autoritățile SUA încearcă de mai multă vreme să „spargă” Facebook în bucăți mai mici, întrucât există suspiciuni că ar putea deveni un monopol, însă chiar ieri, un judecător a anulat un proces intentat de FTC (Federal Trade Commision). Conform hotărârii de ieri, nu există destule dovezi care să ateste că Facebook ar deține un monopol în domeniile respective, fiind disponibile destule alternative pe piață, de la Twitter la Snapchat, TikTok, LinkedIn și multe alte rețele de socializare. Desigur, niciuna nu este la fel de mare precum cele deținute de Facebook.
Valoarea acțiunilor Facebook a ajuns ieri la 355.65 dolari, cu 14.27 dolari mai mare față de ziua precedentă, care reprezintă o creștere de 4,18%. Asta înseamnă că valoarea companiei este evaluată la 1.01 trilioane de dolari. Apple valorează în prezent 2,25 trilioane de dolari, Microsoft a atins valoarea de 2,02 trilioane, Amazon este în creștere, cu o evaluare de 1,74 trilioane, iar Google (Alphabet) valorează în prezent 1,67 trilioane de dolari.
sursa: The Verge