Planul Apple de a reduce costurile de fabricație echipând iPhone 15 cu ecrane OLED mai ieftine comandate din China a eșuat, mostrele de produs trimise spre validare de furnizorul BOE neîntrunind criteriile stricte de calitate cerute de compania americană.
Potrivit zvonurilor, Apple intenționa să echipeze următorul model iPhone cu ecrane OLED furnizate de producătorul chinez BOE, însă planurile au fost date peste cap la etapa validării calității, mostrele trimise spre validare neîntrunind cerințele stricte impuse de Apple. Mai exact, ecranele OLED propuse de furnizorul chinez „scăpau” prea multă lumină în zona perforației ovale aplicată la partea de sus. Mai mult decât un defect estetic, lumina difuză putea interfera cu camera frontală și diverșii senzori găzduiți în așa numitul Dynamic Island.
Venind după investii majore în dezvoltarea capabilităților de fabricare a ecranelor OLED, refuzul primit din partea Apple reprezintă o dublă înfrângere pentru producătorul Chinez, care își vede astfel principalul rival, Samsung, devenind furnizor practic exclusiv de OLED pentru cel mai râvnit și profitabil client din industria smartphone.
Inundat cu comenzi pentru ecrane OLED, Samsung va începe încă din luna mai producția de ecrane pentru modelul de bază iPhone 15, mai devreme cu o lună decât era anticipat. Cu toate acestea, încă nu este sigur că producătorul sud-coreean va putea livra ecranele comandate suficient de repede. Cu doar LG Display rămas în rolul de furnizor alternativ, Apple probabil că nu va refuza ecranele furnizate de BOE, dacă problemele semnalate sunt remediate.