Google a anunțat că amprenta sa de carbon este zero, după ce a eliminat tot dioxidul de carbon pe care l-a generat în cei 22 de ani de activitate ai companiei. Gigantul serviciilor online susține că este neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2 încă din anul 2007.
Google a anunțat că dorește să folosească exclusiv energie curată până în 2030. Compania va căuta modalități prin care va combina sursele de energie eoliană și solară, va stoca electricitate în baterii și va folosi inteligența artificială pentru a optimiza consumul, a transmis CEO-ul Sundar Pichai. Toate aceste activități vor genera 12.000 de locuri de muncă, potrivit lui.
Măsurile au fost salutate de organziația de mediu Greenpeace, care a transmis că Google stabilește noi standarde pentru sectorul tehnologic. Compania a anunțat, în luna mai a acestui an, că nu va vinde soluții bazate pe inteligență artificială companiilor din industria petrolieră sau care extrag gaz.
Citește și: Companiile din construcții caută alternative la ciment, care este o sursă majoră de poluare
Totuși, unii experți susțin că trebuie ca un organism independent să verifice dacă Google chiar a eliminat tot dioxidul de carbon pe care l-a emis vreodată.
Apple a anunțat, de asemenea, că și-a propus ca până în 2030 să nu mai contribuie la poluarea atmosferei. Producătorul iPhone a „pompat” 25,1 milioane de tone metrice de dioxid de carbon în atmosferă anul trecut. Cam atât produc șase centrale pe cărbune într-un an.
Totodată, Microsoft a transmis la începutul acestui an că intenţionează să elimine din atmosferă, până în 2050, tot dioxidul de carbon pe care l-a emis în istoria sa de peste patru decenii. Cel mai mare producător de software din lume va elimina mai mult dioxid de carbon decât va emite până în anul 2030.
Sursa: BBC News