GoTech World 2022. O hotărâre de guvern din octombrie 2021 a fost primul pas spre reglementarea în România a sistemului de garanție-returnare. Potrivit acestei normative, consumatorii plătesc o garanție de 0,50 lei la achiziția unei băuturi într-un magazin. Odată consumată băutura, pentru a-și recupera garanția, consumatorii vor trebui să aducă ambalajul gol la un punct de returnare, unde se află un sistem prin care li se va da înapoi suma ce reprezintă valoarea garanției.
Un asemenea sistem extrem de util, dezvoltat de compania Tomra, liderul global in tehnologia sistemelor automate de preluare a ambalajelor, a fost prezentat la standurile din zona expozițională a GoTech World, cel mai mare eveniment de IT& Digital din Europa Centrală și de Est.
Sistemul include ambalaje primare de unică folosință de sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 și 3 litri, pentru băuturi. Sistemul de garanție-returnare din România va reprezenta o schimbare sustenabilă a modului în care cumpărătorii interacționează cu cei care fac comerț cu amănuntul.
Dorin Mihai, General Manager al Tomra Collection România, prezintă avantajele acestei tehnologii: „Aceste aparate sunt deja în țară, avem peste câteva sute de echipamente montate și le veți găsi în lanțurile de retail mare, mediu și mic. Acest sistem efectiv automatizează partea de preluare a ambalajelor din sistemul de garanție, astfel încât introducând ambalajele aici, acestea sunt identificate, validate, apoi compactate și rapoartele sunt la îndemâna retailer-lui și a sistemului de garanție”.
„Putem introduce foarte multe ambalaje. La un moment dat, el le sortează, le pune în cuve separat, le compactează și ulterior putem apăsa pe buton și primi voucherul cu care vom merge la retailer și vor răscumpăra bănuții”, a adăugat Dorin Mihai.
El a amintit și de necesitatea și obligativitatea introducerii acestor aparate, potrivit legislației: „Este o lege care înființează acest sistem de garanție-returnare. Va intra în vigoare în noiembrie anul viitor (2023) și toți comercianții care pun pe piață ambalaje din plastic, metal și aluminiu sau sticlă au obligația să și primească înapoi. Adică se va pune o garanție de 50 de bani pe ambalaj, iar în momentul în care acest ambalaj va fi adus automat sau manual, cei ce le aduc vor primi garanția”.