Deşi sunt respectate de Google, restricţiile comerciale impuse de administraţia Trump gigantului Huawei nu sunt neapărat susţinute de Google, ambele companii dorind mai degrabă să-şi livreze produsele/serviciile unui număr cât mai mare de consumatori, cu cât mai puţine piedici pe traseu.
În mod cert, iniţiativa Huawei pentru clonarea pachetului de servicii Google nu este privită cu prea mare încredere de fanii Huawei, care ar prefera mai degrabă să primească versiunile autentice. Nici Google nu are nimic de câştigat de pe urma acestei situaţii. Din contră, compania este mai degrabă motivată să prevină dezvoltarea unui ecosistem alternativ de servicii în jurul platformei Android, promovându-şi mai departe propriile servicii folosind orice canale posibile.
Într-o nouă încercare de limitare a pierderilor, Huawei încurajează acum Google să-şi distribuie principalele aplicaţii şi servicii prin intermediul AppGallery, în ideea de a fenta sancţiunile economice impuse de autorităţile americane. Însă oficialii Huawei nu pun problema aşa, solicitând răspunsul Google ca pe o acţiune reciprocă, faţă de modul în care Huawei şi-a oferit propriile aplicaţii şi servicii prin intermediul magazinului Google Play.
Huawei spune că Google ar putea face acest lucru fără probleme, publicarea aplicaţiilor proprii în AppGallery-ul chinezesc neimplicând instalarea automată a acestora pe dispozitivele Huawei, decizia pur opţională fiind pasată consumatorilor. În practică, dând curs acestei solicitări Google ar intra pe un veritabil teren minat, riscând amenzi usturătoare din partea autorităţilor americane.
Huawei se află pe aşa numita Entity List a autorităţilo din SUA, interzicând companiilor americane să facă afaceri cu „simbolul mândriei naţionale chineze”. Pentru Google, asta a însemnat revocarea licenţei Android acordată Huawei. Aceasta nu înseamnă că Huawei nu mai poate folosi deloc Android pentru echiparea dispozitivelor, ci doar pierderea accesului la Google Play, aplicaţiile sau pachetul de servicii Google Mobile Services (GMS) esenţial pentru vasta majoritate a utilizatorilor de Android.