A trecut un an de la decizia lui Donald Trump, președintele SUA, de a bloca accesul Huawei la tehnologiile și software-ul produs de companiile americane. Motivul invocat la momentul respectiv a fost siguranța națională, spunând că telecomunicațiile americane sunt în pericol. Acum, la un an de la acest eveniment și după mai multe prelungiri ale termenului de colaborare cu alte companii pe bază de licență, Trump prelungește ordinul prezidențial de anul trecut cu încă un an.
Pentru a putea da acel ordin prezidențial, Trump a instituit o stare de urgență în SUA. Ieri, 13 martie, președintele SUA a prelungit această stare de urgență cu încă 12 luni, prelungind astfel și restricțiile față de Huawei, chiar dacă compania nu este numită în mod direct în acel ordin. De altfel, ceea ce limitează Huawei să colaboreze cu companiile americane este includerea companiei pe Entity List.
Între timp, companii precum Intel, AMD, Qualcomm și Microsoft au primit deja licență din partea autorităților americane pentru a întreprinde afaceri cu Huawei. În consecință, deja laptop-urile companiei rulează Windows din nou, în timp ce acestea sunt livrate cu procesoare Intel și AMD. Mai mult, telefoanele sale vin cu aplicația Office preinstalată, iar Bing este serviciul de căutare implicit pe noile dispozitive mobile Huawei.
Nu este clar însă de ce Google abia în luna februarie a aplicat pentru o licență de colaborare cu Huawei. Încă din 2019, compania a fost nevoită să livreze smartphone-uri fără servicii și aplicații Google. Compania americană nu a discutat public despre această situație, însă angajați de-ai săi au clarificat pentru utilizatori că instalarea serviciilor Google din surse neoficiale ar putea să le pună în pericol securitatea datelor personale.
Având în vedere că SUA este cea mai afectată țară de pandemia COVID-19, probabil că acordarea unei licențe pentru colaborarea Google cu Huawei nu este o prioritate acum pentru autoritățile americane, chiar dacă documentele au fost depuse de mai bine de trei luni.
(via Bloomberg)