Netflix este din ce în ce mai des în lumina reflectoarelor, în special datorită expansiunii în peste 180 de ţări care a început în luna ianuarie a anului curent. Majoritatea veştilor legate de celebrul serviciu de streaming sunt pozitive, întrucât noi filme şi seriale de calitate apar în librăria internaţională în fiecare lună, însă oferta încă limitată pentru majoritatea regiunilor a dus la încetinirea expansiunii. Întrucât compania nu a reuşit să îşi atingă ţinta de abonaţi noi în ultimul trimestru, valoarea acţiunilor Netflix a scăzut cu 14% faţă de anul trecut.
Compania se aştepta la o creştere cu 2,5 milioane de abonaţi noi pentru trimestrul doi al lui 2016, însă a reuşit să atragă doar 1,7 milioane. Cifra spre care ţintea era deja mult mai mică decât cea din aceeaşi perioadă din 2015, când a atras nu mai puţin de 3,3 milioane de abonaţi noi. În acest moment, Netflix are 83 de milioane de abonaţi activi, care beneficiază de unul dintre cele trei tipuri de planuri tarifare.
Netflix înregistrat însă un profit mult mai mare faţă de anul trecut, reuşind să încaseze 41 de milioane de dolari, faţă de 26 de milioane. Încasările total de 2,1 miliarde de dolari au fost însă în limitele prevăzute de analiştii economici.
Aceste rezultate oarecum dezamăgitoare pentru investitorii Netflix au fost înregistrate în ciuda lansărilor a două produse proprietare. Serialul „Orange Is The New Black” a primit cel de-al patrulea sezon în cursul celui de-al doilea trimestru, iar filmul „The Do-Over” cu Adam Sandler s-a lansat exclusiv pe această platformă. Unul dintre motivele principale pentru scăderea numărului de abonaţi noi este piaţa americană, unde au fost înregistrate 160.000 de noi abonamente, deşi Netflix se aştepta la încă jumătate de milion. Pentru trimestrul următor, compania se aşteaptă să atragă 300.000 de noi abonaţi.
După anunţul acestor rezultate, valoarea unei acţiuni Netflix a fost cotată la 98,81 dolari americani.
Citeşte şi Netflix vrea să traducă tot conţinutul din România până la sfârşitul anului