Construcţiile reprezintă o industrie globală de 10.000 de miliarde de dolari pe an. Printre principalele probleme cu care se confruntă se numără risipa de materiale, productivitatea slabă şi lipsa forţei de muncă.
Productivitatea nu mai creşte de ani buni din cauza ratei de adopţie slabe a noilor tehnologii în domeniu. În ultimii 10 ani a scăzut cu 1,5%. Lucrurile s-ar putea schimba, deoarece roboţii vor prelua în curând tot mai multe dintre sarcinile oamenilor. Companiile din construcţii nu adoptă maşinile deoarece acestea sunt mai productive, ci din cauza faptului că nu găsesc suficienţi angajaţi oameni. În februarie 2017, doar în SUA erau vacante 200.000 de joburi în sectorul construcţiilor, care nu puteau fi ocupate din cauza lipsei forţei de muncă.
O criză a forţei de muncă există şi în agricultură. Pentru a culege merele din vastele livezi din statul Washington sunt necesari în fiecare an zeci de mii de lucrători, iar mulţi dintre aceştia sunt imigranţi ilegali. În condiţiile în care guvernul Trump are politici stricte anti-imigraţie, fermierii se tem că vor rămâne cu fructele neculese.
În ajutorul agricultorilor au sărit două companii care produc roboţi, FFRobotics şi Abundant Robotics. Acestea concurează pentru a lansa pe piaţă în următorii ani roboţi autonomi capabili să culeagă merele, dar şi alte fructe. „Culegătorii oameni sunt tot mai rari”, a declarat Gad Kober, co-fondatorul companiei israeliene FFRobotics. „Tinerii nu doresc să lucreze în ferme, iar culegătorii mai bătrâni au început să se retragă din activitate”, a adăugat el.
Roboţii lucrează deja pe multe şantiere
Dronele sunt deja folosite cu succes pe şantiere. Principalul lor scop este verificarea lucrărilor, o sarcină periculoasă pentru oameni şi care necesită mult timp. Aceste aparate de zbor au devenit suficient de puternice şi sunt capabile să transporte materiale de construcţii destul de grele. Recent, Ingus Augstkalns a făcut istorie, fiind primul om care a efectuat o săritură cu paraşuta după ce a fost ridicat la o altitudine de 330 de metri de o dronă. Aparatul de zbor folosit are o greutate de 70 de kilograme şi este propulsat de 28 de elice. Drona, realizată de compania Aerones, poate ridica o greutate maximă de 200 de kilograme.
Totodată, multe dintre materialele de construcţii şi chiar locuinţe sunt realizate de roboţi. O companie din Ucraina a lansat pe piaţă un model de casă imprimată 3D care poate fi construită în doar 8 ore. Preţurile încep de la 32.000 de dolari. PassivDom foloseşte un robot capabil să imprime 3D. Acesta realizează pereţii, acoperişul şi podeaua casei. Ferestrele, uşile şi sistemul electric sunt adăugate de angajaţi oameni.
Există chiar şi roboţi-zidari. Construction Robotics, un start-up din New York, a dezvoltat robotul SAM100, folosit deja pe şantiere din SUA. Maşina este capabilă să zidească 2.000 de cărămizi pe zi, faţă de media de 400 obţinută de un om.