Logitech a anunţat o nouă achiziţie. Compania Blue Microphones intră acum în portofoliul producătorului de periferice elveţian, aceasta producând unele dintre cele mai populare modele de microfoane folosite de către creatorii de conţinut de pe YouTube şi Twitch. Tranzacţia se învârte undeva în jurul sumei de 117 milioane de dolari.
Produsele Blue au intrat în atenţia publicului doar în ultimii ani, când microfoanele ieftine din portofoliul companiei au fost descoperite de către YouTuberii şi streamerii începători, acestea oferind un raport calitate/preţ foarte bun. Compania produce însă şi destule soluţii profesionale, artişti precum Bob Dylan şi Imagine Dragons folosind microfoanele lor pentru înregistrări în studio.
Conform Logitech, achiziţia companiei Blue Microphones reprezintă o oportunitate pentru creşterea companiei în noi direcţii. Tehnologia Blue va fi folosită pentru realizarea de noi dispozitive de gaming, pentru îmbunătăţirea camerelor web produse de Logitech şi pentru introducerea de noi dispozitive audio în portofoliul propriu.
Aceasta este doar cea mai recentă companie pe care Logitech o achiziţionează în ultimii doi ani după ce a acaparat producători de hardware precum Astro Gaming, Saitek şi Jaybird.