În perioada 24-26 iunie, Microsoft invită startup-urile româneşti din sectorul IT&C la Microsoft Accelerator Bootcamp. Evenimentul va avea loc la TechHUB Bucureşti.
În cele 3 zile, antreprenorii români vor participa la sesiuni intensive de training despre cum să găsească clienţi, despre cum să-şi recruteze o echipă, cum să obţină o investiţie care să le stimuleze dezvoltarea companiei şi cum să o valorifice în mod eficient.
Alec Saunders, Senior Director şi Didem Un Ates, Global Partnerships Director al Microsoft Accelerators, vor fi mentori în cadrul evenimentului.
Alec Saunders are o experienţă de peste 25 de ani în domeniul software, incluzând 9 ani cu reuşite la Microsoft, unde a contribuit la lansarea Windows 95, primele două versiuni Internet Explorer sau la iniţiativa Universal Plug and Play.
Făcând parte din echipa Microsoft Accelerators, Didem Un Ates lucrează cu parteneri corporativi, guvernamentali şi acceleratori de dezvoltare pentru a extinde şi pentru a consolida impactul Microsoft asupra ecosistemului global de start-upuri. În prezent, ea este mentor şi face parte din consiliile unor companii recent înfiinţate, sprijinind în acelaşi timp Wharton Entrepreneurs’ Education and Resource Network (WE-EARN) şi Eugene Lang Entrepreneurship Center din cadrul Columbia Business School, prin susţinerea dezvoltării şi finanţării companiilor tinere din domeniul tehnologiei.
În ciuda dezvoltării permanente a industriei IT, generarea de IP românesc a reprezentat în mod tradiţional o activitate secundară pe piaţă – cu mai puţin de 10 procente din dezvoltare orientate către acest segment. Totuşi, cele mai recente tendinţe încep să conteste această tradiţie: România are acum peste 3.700 de startup-uri, 22 de huburi şi incubatoare, şi o comunitate în creştere de fonduri de capital de risc şi investitori providenţiali.