Noua Zeelandă interzice unui operator telecom să utilizeze echipamente 5G Huawei

29.11.2018
Noua Zeelandă interzice unui operator telecom să utilizeze echipamente 5G Huawei

Campania Statelor Unite împotriva Huawei pare să dea rezultate. După ce Australia a împiedicat companiile telecom să folosească echipamente Huawei pentru modernizarea infrastructurii cu antene 5G, guvernul din Noua Zeelandă a luat o decizie similară. În cazul de faţă, compania care a primit această interdicţie a fost Spark, o un operator mare care activează pe teritoriul ţării.

Directorul Securităţii în Comunicaţii din cadrul guvernului Neo Zeelandez a declarat că utilizarea de echipament produs de Huawei „ar creşte semnificativ riscurile de securitate naţională”. Acest lucru intră în discuţie din cauza suspiciunilor implicării guvernului din China în cadrul companiei, fiind deja cunoscut faptul că producătorul chinez de echipamente telecom este susţinut şi de stat, iar China şi-a mărit eforturile de hacking împotriva agenţiilor şi serviciilor străine precum cele din SUA.

Huawei neagă aceste acuzaţii şi continuă să ofere declaraţii publice neutre precum „lucrăm alături de partenerii noştri pentru a găsi o cale pentru a colabora în viitor”. Imediat după ce această situaţie a ajuns în spaţiul public, ambasada Americii din Australia a oferit o nouă declaraţie care întăreşte poziţia Statelor Unite referitoare la astfel de situaţii care implică Huawei (sau ZTE):

„Statele Unite militează pentru reţele de telecomunicaţii securizate şi dorim aprovizionarea cu echipamente de la producători care sunt liberi de influenţa unor guverne străine sau alte influenţe externe. Încurajăm ca aliaţii şi prietenii noştri să ia în considerare riscurile la care s-ar putea supune şi să fie la fel de vigilente în viitor atunci când vine vorba despre securitatea reţelelor lor de telecomunicaţii şi echipamentele folosite în acestea.”

Statele Unite a interzis cel puţin în cadrul agenţiilor sale importante şi companiilor care oferă servicii acestora utilizarea de echipamente Huawei şi ZTE, în timp ce telefoanele celor două companii sunt interzise în bazele sale militare din alte ţări.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult