Oraşul din inima Transilvaniei pare să fi devenit destinaţia preferată de relocare pentru inginerii aflaţi în căutarea unor proiecte provocatoare, iar în 2019 apar numeroase oportunităţi, în special pentru specialiştii din domeniul electronicii.
Peste 18% din inginerii recrutaţi în 2018 de către Tech Center-ul producătorului de sisteme de siguranţă auto suedez au ales să se mute la Braşov din alte centre importante ale ţării (Sibiu, Iaşi, Timişoara, Cluj sau Bucureşti), oraşul de sub Tâmpa devenind tot mai atractiv pentru cei dornici să se dezvolte prin intermediul proiectelor liderului mondial în domeniu. Pe lângă cei care au ales relocarea în oraşul despre care se spune că este „probabil cel mai frumos din România”, numeroşi ingineri născuţi în Braşov au ales să revină în oraşul natal – reiese din statisticile interne ale companiei. Principalele argumente care justifică această alegere ţin de complexitatea şi specificul proiectelor în care inginerii braşoveni sunt implicaţi, dar şi de pachetele de beneficii oferite pentru relocare şi gradul ridicat de atractivitate al oraşului.
Autoliv caută ingineri de dezvoltare şi testare software şi are drept prim proiect dezvoltarea unor inovaţii din domeniul Pre-Pretensioner, sistemul responsabil pentru funcţii inteligente ale centurii de siguranţă, prin care sunt folosite informaţii primite de la senzori pentru a reţine în scaun ocupantul, chiar şi înainte de o coliziune iminentă. Echipa de la Braşov coordonează proiectele europene din domeniu, din fază de cotare şi până la livrarea la client, fiind totodată leading tech center pe zona de aplicaţii electronice.
La începutul anului 2019 divizia de electronice îşi extinde activitatea inovativă în zona de ”Active Seatbelts” cu proiecte precum încorporarea unui sistem de vibraţii în centură pentru diverse atenţionări, dar şi în zona de ”Steering Wheels”, cu aplicaţii inovative integrate în volanele autoturismelor.
Inginerii Autoliv dezvoltă soluţii bazate pe cercetare multidisciplinară. Capabilităţile senzoriale ale vehiculelor trebuie încorporate, astfel încât acestea să ţină cont atât de contextul rutier, cât şi de starea şoferului, atunci când răspund unor evenimente din trafic.
Pe lângă echipele de ingineri de dezvoltare şi testare software deja existente, în structura diviziei de la Braşov urmează să se alăture Project Manageri, dar şi specialişti în zona de Quality Assurance, pentru a asigura integritatea portofoliului de activităţi.
Noua divizie RBE va beneficia de îndrumarea colegilor cu experienţă care au ales să facă mutarea din Timişoara în Braşov, ulterior desprinderii oficiale a entităţii Veoneer, reprezentată de fostele divizii Autoliv din Timişoara şi Iaşi.
Autoliv este liderul mondial în sisteme de siguranţă auto, iar prin intermediul subsidiarelor sale dezvoltă şi produce sisteme de siguranţă auto pentru cei mai mari producători din industria automotive. Autoliv are peste 66.000 de angajaţi în 27 de ţări şi o cotă de piaţă de peste 38% la nivel global. În plus, compania are 12 centre tehnice în nouă ţări din întreaga lume. În România, Autoliv este prezentă din 1997, având aproape 11.000 de angajaţi. În fiecare an, produsele Autoliv salvează peste 30.000 de vieţi şi contribuie la evitarea a sute de mii de accidente grave.