Majoritatea smartphone-urilor Apple sunt produse în China și doar câteva modele se produc în India. Totuși, în ciuda faptului că fabricile de iPhone sunt în China, și funcționează cu angajați chinezi, acestea nu sunt produse de companii chineze. Foxconn, Winstron și Pegatron, cei trei parteneri de producție ai Apple, sunt toți de origine taiwaneză, care doar operează fabrici pe teritoriul Chinei datorită forței de muncă mai ieftine și costurilor reduse de operare. De anul acesta însă, Apple va lucra și cu o companie 100% Chineză.
Bloomberg a publicat un articol în care dezvăluie că Luxshare Precision Industry Co., o companie din China, a cumpărat fabrica Winstron din China care produce iPhone-uri. Astfel, Winstron nu va mai produce telefoane pentru Apple și va pasa această responsabilitate către Luxshare. Având în vedere că Apple încearcă întotdeauna să rămână în grațiile guvernului chinez, colaborarea cu o companie locală ar putea pune produsele sale într-o lumină mai bună.
Se pare că această mișcare va fi benefică și pentru Apple, care ar putea reduce costurile de producție prin parteneriatul cu Luxshare. În același timp, acesta ar putea fi primul pas către renunțarea la colaborarea cu companii taiwaneze. Deja marginile de profit sunt foarte mici pentru acești parteneri Apple, iar în timp afacerile lor în China ar putea să nu mai fie profitabile.
Totuși, Apple nu se va baza complet pe China în viitor. Compania plănuiește să mute 20% din producția de iPhone-uri în afara Chinei, probabil în India și Vietnam. Acestea sunt măsuri de precauție pentru a putea să ofere iPhone-uri în SUA la aceleași prețuri ca până acum, chiar dacă SUA ar impune taxe mai mari pe bunuri de acest gen cu proveniență din China.
Contractul de vânzare al celor două fabrici Winstron în care sunt produse dispozitive Apple este evaluat la 470 de milioane de dolari. Cele două companii așteaptă aprobarea autorităților, iar afacerea ar trebui să fie încheiată înainte de sfârșitul acestui an.
sursa: Bloomberg