Cu o cotă de piaţă estimată la 24.5%, Samsung este cel mai important jucător din piaţa smartphone la nivel global, cu mult peste rivalul Apple, care deţine o cotă de numai 15.1%. Ambele companii au însă o prezenţă neglijabilă în China, cea mai mare piaţă de desfacere reprezentând 21% din totalul vânzărilor smartphone fiind dominată de producătorii locali.
Condusă de Huawei cu o cotă de 20.8%, piaţa smartphone din China este saturată de produsele brandurilor locale – Oppo (cotă 12.7%), BBK/vivo (10.6%), Lenovo (10.3%) şi Xiaomi (10.0%), Apple şi Samsung intrând la categoria „alţi producători”.
Potrivit statisticilor aparţinând companiei de analiză TrendForce, volumul de producţie cumulat al brandurilor chineze a depăşit în intervalul Q2 2016 pragul de 139 milioane de unităţi, în creştere cu 13.8% faţă de trimestrul anterior. În plus, volumul de producţie cumulat al brandurilor chineze a fost pentru al doilea trimestru consecutiv mai mare decât volumul producţiei celor două mari branduri internaţionale – Samsung şi Apple, tendinţa părând să se păstreze şi în trimestrul următor.
Cu livrări care depăşesc 77 milioane unităţi, Samsung conduce piaţa smartphone la nivel global, însă volumul de 48 milioane dispozitive livrate de Apple s-ar putea reflecta într-un profit mai mare, dată fiind încadrarea produselor companiei americane la o categorie superioară de preţuri.
Cel mai respectat analist Apple: iPhone 7 nu va avea nimic atractiv