Stație 5G, incendiată la câteva zile după ce a fost pusă în funcțiune

26.05.2020
Stație 5G, incendiată la câteva zile după ce a fost pusă în funcțiune

O stație de bază 5G a fost incediată la doar câteva zile după ce a fost montată, iar poliția din orașul Derby, Marea Britanie, a deschis o anchetă.

La fața locului s-au deplasat pompieri care au stins incendiul, potrivit BBC.

Shelley Atkins, o localnică, a declarat că drumul din apropiere a fost închis săptămâna trecută pentru montarea antenei telecom.

„Credem că incendiul a fost pus intenționat și am deschis o anchetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Derbyshire.

În Marea Britanie, toți marii operatori – EE, Three, O2 și Vodafone –  lucreză la rețelele de ultimă generație, iar majoritatea orașelor mari sunt acoperite cel puțin parțial.

Atacurile asupra stațiilor 5G sunt frecvente, mai ales în Marea Britanie și SUA. Mulți oameni cred că există o legătură între tehnologie și pandemia COVID-19. Mai multe celebrități au pus gaz pe foc după ce au susținut această teorie.

Până acum, studiile serioase au demonstrat că radiațiile emise de rețelele de telecomunicații, care sunt ne-ionizante, nu provoacă probleme de sănătate.

Printre celebritățile care susțin legătura dintre 5G și COVID-19 se numără actorul Woody Harrelson și cântăreața M.I.A.

Foto: Shelley Atkins

CITEȘTE ȘI:

Atacuri asupra antenelor 5G în SUA din cauza teoriilor conspiraționiste

Publicație: HTC lansează un smartphone 5G în iulie

YouTube anunţă că va şterge clipurile video care promovează teorii conspiraţioniste legând COVID-19 şi reţelele 5G

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult