Șase companii de tehnologie fac parte din top zece al celor mai doriți angajatori din România.
Studiul „Cei Mai Doriți Angajatori 2021” a fost realizat de firma de recrutare Catalyst Solutions pe un eșantion de peste 14.000 de angajați, în perioada decembrie 2020 – aprilie 2021.
Cel mai dorit angajator din România este, în 2021, compania Microsoft. Din top 10 mai fac parte, în ordinea din top, alte cinci nume din domeniul IT&C: Oracle, Amazon, IBM, Endava și Vodafone. Google România se află pe poziția 11.
„Vom continua să investim în angajații noștri, să promovăm sentimentul de apartenență și să acordăm spațiul necesar pentru a crește împreună”, a declarat Mădălina Stoian, HR Manager în cadrul reprezentanței locale a Microsoft.
Industria preferată a majorității celor care au participat la studiu rămâne IT&C.
Pentru studenți, mediul de lucru prietenos, garantarea unui loc de muncă sigur și suportul în dezvoltarea profesională contează cel mai mult când vine vorba de acceptarea unei oferte. Pentru anagajații cu experiență cele mai importante criterii de selecție sunt recunoașterea performațelor de către angajator și oferta salarială.
Companiile care le permit angajaților să lucreze de acasă sau într-un sistem hibrid sunt mai atractive decât cele care nu permit aceste lucruri.
„Decizia atât a studenților, cât și a profeioniștilor de a accepta un nou loc de muncă va fi influențată în foarte mare măsură de oferirea posibilității unui mix între lucrul de la birou și lucrul de acasă, 73,9% – studenți și 68,1% – profesioniști”, potrivit studiului realizat de Catalyst Solutions.
Sursa: Catalyst Solutions
CITEȘTE ȘI:
Când ne vom întoarce la birou, după pandemie, s-ar putea să nu-l mai reunoaștem
Studiu: Majoritatea celor care lucrează de acasă spun că sunt mai eficienți decât la birou