Topul companiilor de tehnologie cu cel mai mare profit/angajat din lume

26.08.2020
Topul companiilor de tehnologie cu cel mai mare profit/angajat din lume
Foto: Pixabay

Companiile de tehnologie sunt unele dintre cele mai profitabile din lume. Deși aceste entități au foarte mulți angajați, uneori peste 100.000, aceștia sunt foarte profitabili.

Un studiu realizat de firma Tipalti arată care sunt companiile din domeniu cu cel mai mare profit per angajat, dar și cele care pierd mulți bani.

Indicatorul este calculat prin împărțirea profitului net la numărul de angajați care lucrează full-time.

Citește și: Facebook va plăti taxe restante în valoare de peste 100 de milioane de euro într-un stat european

Pe primul loc în clasament se află Facebook, cu un profit per angajat de 411.308 dolari. Pe locul doi se situează Apple, cu 403.328 dolari. Podiumul este întregit de Alphabet, cu 288.842 de dolari profit/angajat. Cele trei companii au 44.942, 137.000, respectiv 118.899 de angajați.

La polul opus se situează companiile care pierd bani. Pe primul loc se află Uber, o companie care nu a făcut niciodată profit. Aceasta a consemnat, anul trecut, pierderi de 316.208 de dolari/angajat.

Companiile din tehnologie au un profit per angajat mai mic decât cele din sectorul financiar

Profitul per angajat al companiilor din tehnologie pălește, însă, dacă îl comparăm cu cel al organizațiilor de pe primele locuri în clasamentul general. Acestea sunt toate din sectorul financiar.

Citește și: Apple a atins pragul de 2.000 de miliarde de dolari capitalizare bursieră

Astfel, Fannie Mae (furnizor de credite ipotecare) are un profit/angajat de 1.888.000 de dolari. Pe locurile doi și trei se situează compania de investiții KKR (1.448.699 de dolari) și Freddie Mac (1.046.721 dolari), care face același lucru ca Fannie Mae.

Sursa: Tipalti

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult