Uber ar putea să fie în căutarea unui cumpărător pentru tehnologia sa pentru mașini autonome. Divizia Uber ATG (Advanced Technologies Group), ar putea fi vândută cutre Aurora Innovation, o companie fondată de foști angajați Uber, Google și Tesla. Aceasta se ocupă exclusiv de tehnologii de condus autonom, iar munca depusă de Uber în ultimii ani ar putea ajuta eforturile companiei de a atinge mai repede un nivel de autonomie ridicat, poate chiar fără asistență din partea șoferului.
În urmă cu doar câțiva ani, planurile Uber implicau dezvoltarea tehnologiei de condus autonom, care în timp ar fi putut fi folosită pentru a înlocui șoferii umani. Astfel, costurile Uber de operare ar fi fost semnificativ mai mici, mai ales dacă ar fi fost folosite mașini electrice pentru transportul de persoane. Totuși, evenimentele ultimilor câțiva ani a dus compania într-o altă direcție.
În 2018, o mașină de test care conducea autonom folosind sistemul Uber, a călcat un biciclist care traversa printr-un loc nepermis. La volanul mașinii se afla un supraveghetor care nu era atent la drum. În consecință, Uber a retras la momentul respectiv toate mașinile autonome de pe străzi, lucru care a afectat dezvoltarea tehnologiei pe termen lung.
De altfel, în urma pandemiei de COVID-19, compania a ales să se concentreze mai degrabă pe alte tipuri de servicii, cele de transport de persoane intrând pe un plan secund. Pentru că în anumite orașe cursele au scăzut și cu 60%, Uber și-a concentrat eforturile pe servicii de livrări, cumpărând Postmates, una dintre cele mai mari companii de livrări de mâncare din SUA. Tot odată cu pandemia, Uber a abandonat serviciul Jump, care închiria biciclete și trotinete electrice prin intermediul aplicației.
Momentan, Uber nu a confirmat vânzarea diviziei Uber ATG, însă ar putea să o facă în viitorul apropiat, după ce detaliile tranzacției sunt stabilite.
sursa: TechCrunch