Un fost șef de la Samsung Electronics a fost acuzat că a furat informații și planuri din cadrul gigantului European pentru a le oferi unei companii din China. Aceste planuri erau pentru o fabrică de procesoare, unul dintre domeniile în care China este cu mult în urmă și la care nu poate avea acces fără acordul SUA. Suspectul avea experiență de 28 de ani în industria de producție de procesoare, lucrând înainte să ajungă la Samsung și la un alt gigant sud coreean: SK Hynix.
Procurorii îl acuză pe suspect, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, de furt de proprietate intelectuală, dar și de periclitarea stabilității economice a Coreei de Sud. Întrucât Samsung și SK Hynix sunt unele dintre cele mai mari companii producătoare de cipuri din lume, pierderea unor clienți către altă fabrică din China, care ar produce probabil aceleași produse, dar mai ieftin, folosind chiar tehnologiile sale, ar supune întreaga economie la o posibilă scădere. 40% din producția de cipuri din Coreea de Sud este pentru clienți din China.
Daunele acestor scurgeri de informații sunt estimate la 300 de miliarde de won (233 milioane de dolari). Aceste evenimente nu sunt însă noi. Planul era ca o nouă fabrică de cipuri să fie fondată la o distanță de doar 1,5 kilometri de fabrica Samsung din Xian, China, unde sunt produse cipuri în prezent. Aceasta urma să fie construită între 2018 și 2019, folosind aceste tehnologii proprietare Samsung. Compania chineză, care nu este numită direct, nu a reușit însă să obțină finanțare pentru a duce proiectul la bun sfârșit, conform Reuters. Desigur, acuzatul neagă aceste acuzații.
Alte șase persoane sunt puse sub acuzație în același caz, pentru complicitate, inclusiv un angajat al unei companii de inspecție, care ar fi oferit rivalilor planul arhitectural complet al fabricii Samsung.
În ciuda eșecurilor în dezvoltarea de fabrici, chiar și cu tehnologii furate, companiile din China nu sunt cu mult în urma fabricilor sud coreene. Estimările din prezent spun că există un avans de mai puțin de doi ani între companiile din Coreea precum Samsung și SK Hynix și companiile din china precum YMTC la capitolul dezvoltare de cipuri NAND de înaltă performanță.
În prezent, fabricile din Coreea de Sud sunt cele care produc cele mai noi tehnologii, iar acestea sunt introduse pe liniile de producție din China abia la un an distanță, pentru a evita furtul de tehnologie nouă.
Acesta este doar un nou caz includ într-un val de procese care au în prim-plan spionajul industrial. Există 35 de cazuri pe rol cu 77 de persoane suspecte de furt de tehnologie pentru companii rivale, toate începute în ultimele patru luni.
sursa: Reuters