Xiaomi a fost de curând desemnat cel de-al doilea producător de smartphone-uri la nivel global, mai multe companii care se ocupă cu studii de piață raportând cifre similare. Se pare însă că există o piață pe care Xiaomi ar putea fi chiar numărul unu: Europa. Conform raportului publicat de Strategy Analytics, Xiaomi este acum pe locul întâi la vânzări în Europa după un trimestru 2 de succes, depășind Samsung în regiune, care este în continuare cel mai mare producător la nivel mondial.
Strategy Analytics estimează că Xiaomi, care a devenit în ultimul an cel mai mare producător de smartphone-uri din China, a reușit să vândă în trimestrul al doilea din 2021 12,7 milioane de smartphone-uri pe piața din Europa, deținând în consecință 25,3% din piață în această perioadă. În urma sa s-a clasat Samsung cu 12 milioane de smartphone-uri vândute și 24% din piață, în timp ce Apple vine pe locul al treilea, cu 9,6 milioane și 19,2% din piață.
Următoarele două locuri sunt ocupate de Oppo și Realme, branduri „înfrățite”, care au vândut 2,8, respectiv 1,9 milioane de unități, pentru 5,6, respectic 3,8% din piață. Restul de 11,1 milioane, adică 22,2% din totalul vânzărilor din Europa, sunt reprezentate de toate celelalte branduri.
Chiar dacă Xiaomi a devansat Samsung, cel puțin temporar, se pare că cele mai mari creșteri au fost înregistrate în rândul celorlalte două branduri din China. Xiaomi a avut o creștere de 67,1% față de aceeași perioadă din 2020, în timp ce Apple a crescut cu doar 15,7%. Oppo, în schimb a crescut cu 180% într-un singur an, pe când Realme, care aproape că nu exista pe această piață, a crescut cu 1800% față de anul trecut. Samsung a fost singura companie din Top 5 în scădere, cu 7 procente.
Chiar și la nivel global, Xiaomi este la distanță mică de Samsung. S-ar putea ca anul 2021 să fie cel în care compania sud coreeană coboară de pe poziția de lider, lăsând acel loc pentru prima dată unei companii din China.
sursa: Business Wire