Un short-seller faimos și-a deschis televiziune online

24.09.2020
Un short-seller faimos și-a deschis televiziune online

Carson Block, un short-seller faimos, în special pentru atacurile lansate asupra unor companii chineze, a anunțat că lansează canalul de televiziune online Zer0es TV.

Block deține compania Muddy Waters Research, care a lansat ofensive asupra unor companii cunoscute, printre care Luckin Coffee (China), PeptiDream (Japonia) și NMC Health (Marea Britanie).

Muddy Waters critică companiile chineze pentru neregulile contabile pe care le au și a cerut chiar oprirea listării acestora pe bursele din SUA. O astfel de măsură nu este exclusă dacă Donald Trump câștigă un nou mandat la Casa Albă.

La ce este bun un short-seller

Un short-seller împrumută acțiuni pe care apoi le vinde imediat. Dacă titlurile scad, short-seller-ul înregistrează profit, deoarece returnează titluri mai ieftine. În caz contrar, pierde bani. Scăderea acțiunilor este provocată în special prin publicarea de rapoarte publice în care sunt prezentate problemele entității vizate.

Aceste companii de investiții sunt controversate, dar acționează ca un fel de justițiari care determină firmele listate să fie mai oneste.

Block vrea să le explice celor pasionați de subiect strategia Muddy Waters, pentru ca aceștia să ia decizii informate. Unii oameni investesc trăgând cu ochiul la ce fac aceste companii.

„Aceasta este informația pe care nimeni altcineva din piață nu are niciun imbold să ți-o dea”, spune fondatorul Muddy Waters în reclama pentru Zer0es TV.

Un short-seller care se bucură de mare atenție în aceste zile este Hindenburg Research, care acuză, într-un raport, startup-ul Nikola de fraudă. În urma acestui atac, acțiunile companiei au scăzut accelerat, iar fondatorul Nikola Motor, Trevor Milton, s-a retras din pozițiile de președinte executiv și membru al consiliului director. Nu a plecat, însă, cu mâna goală.

Sursa: Bloomberg, Zer0es.tv

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult