Următoarele telefoane Huawei ar putea fi echipate cu chipset-uri Qualcomm

11.11.2020
Următoarele telefoane Huawei ar putea fi echipate cu chipset-uri Qualcomm

Soarta telefoanelor Huawei ar putea să se îndrepte în curând, întrucât s-ar putea ca producătorul american de procesoare Qualcomm să fi primit licență de vânzare către compania chineză. Momentan această decizie a autorităților americane nu a fost anunțată în mod oficial, însă presa din China raportează că cele două companii vor putea din nou să colaboreze. Asta înseamnă că de anul viitor, Huawei ar putea lansa noi smartphone-uri, echipate cu chipset-uri Snapdragon.

Qualcomm ar fi primit licență de colaborare cu Huawei din partea autorităților SUA.

Întrucât Huawei nu mai poate produce chipset-uri din gama Kirin prin intermediul diviziei HiSilicon, compania trebuie să caute alternative. MediaTek se dovedește a fi un partener important în ultimele câteva luni, însă compania taiwaneză nu poate produce modele high-end, care să ofere un nivel de performanță similar cu modelele Kirin de top sau alternativele de la Qualcomm.

Astfel, accesul la un partener precum acesta va asigura că în următoarea perioadă, compania va putea lansa telefoane performante noi, din gama de top. Ba chiar acestea ar putea fi mai performante decât cele din trecut, întrucât modelele Kirin erau mereu în urmă la nivelul performanței din anumite puncte de vedere.

Se pare însă că cei de la Qualcomm nu vor putea acoperi cererea Huawei atât timp cât are nevoie să acopere și gama de dispozitive Honor. Probabil că acest factor a stat și la baza deciziei conducerii Huawei de a vinde divizia Honor către un nou consorțiu chinez. Chiar dacă tranzacția nu a fost confirmată în mod oficial încă, așteptăm vești despre aceasta înainte de sfârșitul săptămânii.

Totuși, asta înseamnă că telefoanele Honor nu vor folosi chipset-uri de la Qualcomm, probabil bazându-se pe parteneriatul cu MediaTek, anunțat în primăvara acestui an pentru următoarele sale modele. Din acest motiv, probabil că nu vom mai vedea dispozitive Honor din gama high-end, dar s-ar putea să vedem noi modele ale brandului echipate cu servicii Google după ce pleacă de sub umbrela Huawei.

sursa: 36kr, via GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult