Volkswagen anunță finalizarea investiției de 2.6 miliarde dolari, asumată pentru startup-ul Argo AI, specializat în tehnologii pentru vehicule autonome. Lucrând în alianță cu Ford, care a investit deja 1 miliard de dolari, Volkswagen intră astfel în rândul producătorilor de vehicule autonome, pregătindu-se pentru un viitor în care această dotare va fi mai mult decât un moft pentru cumpărătorii de autoturisme cu buzunare adânci.
Alianţa semnată în urmă cu aproape doi ani între giganţii Ford şi Volkswagen vizează dezvoltarea de sisteme pentru condus autonom şi vehicul electrice, prin intermediul unui startup numit Argo AI în care ambele companii s-au angajat să investească masiv în următorii ani.
Prin acordul semnat între cele două companii, Volkswagen s-a angajat să investească nu mai puţin de 2.6 miliarde dolari într-un startup specializat în dezvoltarea de tehnologii pentru vehicule autonome – Argo AI, achiziţionat în anul 2017 de către Ford printr-o tranzacţie de 1 miliard de dolari.
Din suma anunţată, 1 miliard de dolari reprezintă investiţii directe iar 1.6 miliarde sub formă de active VW, precum divizia Autonomous Intelligent Driving, care va fi contopită cu noul proiect Argo. În urma fuziunii anunţate, business-ul Argo AI va avea o valoare estimată la 7 miliarde de dolari.
În schimb, Ford primeşte acces la platforma Volkswagen MEB (Modulare E-Antriebs-Baukasten) pentru vehicule electrice, pe care o va folosi pentru a lansa cel puţin un model de serie full-electric până în anul 2023. Producătorul auto speră să livreze cel puţin 600000 de vehicule electrice pe teritoriul european, folosind arhitectura platformei VW MEB, un al doilea model Ford fiind deja în discuţie.
În urma tranzacției, divizia pentru vehicule autonome a VW Group este absorbită în Argo AI, noua ramură cu sediul în orașul Munchen urmând să aibă în subordine mai mult de 1000 de angajați. Compania mai deține birouri și în orașele americane Detroit, Palo Alto și Cranbury, în statul New Jersey. Tot în Statele Unite, Argo deține flote de vehicule autonome care străbat drumurile publice, cartografiind fiecare detaliu și testând tehnologiile aflate în plină dezvoltare.
Cei doi giganţi ai industriei auto anunţau anul trecut că îşi vor uni forţele pentru construirea de vehicule comerciale şi utilitare, parteneriatul desfășurat prin intermediul Argo AI extinzând această colaborare la vehicule electrice şi sisteme pentru condus autonom – ambele cu potenţialul de a transforma industria auto pe termen lung. Investind în Argo AI, cei doi giganți speră să amortizeze costul prohibitiv al activităţii de cercetare şi dezvoltare, domeniu unde au masiv de recuperat față de rivalul Tesla.
Important de spus, alianţa între Ford şi Volkswagen nu echivalează nici pe departe cu o fuziune, cele două companii dezvoltând în continuare propriile branduri de vehicule şi concura pentru atragerea de cumpărători, chiar dacă sub capotă multe dintre tehnologiile folosite sunt comune.
Fondat de foşti angajaţi ai companiei Uber, ingineri şcoliţi în laboratoarele de robotică ale Universităţii Carnegie Melon, startup-ul Argo devine astfel o entitate cu anvergură globală, ale cărei tehnologii sunt încorporate deopotrivă în vehicule Ford şi Volkswagen, testate pe drumurile din Statele Unite şi Europa.